• David Popovici va fi prezent la Campionatul Mondial de natație din Singapore (11 iulie – 3 august), acolo unde va lua startul într-o cursă unică în proba de 100 de metri liber.
• Pentru prima dată în istorie, trei sportivi care au coborât sub bariera celor 47 de secunde pe cele două lungimi de bazin se vor întrece în aceeași probă, bifând o premieră absolută.
David Popovici a avut un parcurs de vis, la finalul lunii iunie, la Campionatele Europene de înot U23 de la Samorin (Slovacia), acolo unde a cucerit 3 medalii (două de aur și una de bronz), stabilind al doilea timp din istorie la 100 de metri liber.
Competiția din Slovacia a fost un prilej de antrenament pentru român, care are ca obiectiv principal în acest an participarea la Campionatele Mondiale de seniori din Singapore, programate în perioada 11 iulie - 3 august, potrivit Eurosport.ro.
CITEȘTE ȘI: BTA: Înotătorul român David Popovici, între „Cei mai buni 10 sportivi din Balcani în 2024”
Viitorul sună bine pentru David Popovici înainte de marele său obiectiv din 2025, Campionatul Mondial din Singapore. Competiția din Asia se va desfășura în perioada 11 iulie - 3 august, iar duelul dintre român și Pan Zhanle se anunță a crea „valuri” în bazin și în afara lui, specialiștii și ziariștii așteptând un nou episod din ceea ce devine marea rivalitate din înotul mondial.
După rezultatele obținute de campionul olimpic la 200 de metri liber, toată lumea a scris despre viitoarea confruntare dintre Popovici și Pan Zhanle, unul dintre marii săi rivali, deținătorul recordului mondial la 100 de metri liber.
Pentru prima dată în istorie, avem trei înotători care au coborât sub pragul de 47 de secunde în aceeași probă (100 m liber), iar doi dintre aceștia au reușit să spargă această barieră chiar în acest sezon, anunță Swim Swam.
Este vorba despre David Popovici (care a coborât de două ori sub bariera celor 47 de secunde, ultima dată chiar acum câteva zile – 46,71 secunde și 46,86 de secunde), Cesar Cielo (deținătorul recordului competiției – 46,91 secunde) și Pan Zhanle (deținătorul recordului mondial – 46,40 secunde).
De asemenea, șapte dintre cei opt finaliști de la Paris revin în competiție, singurul absent fiind Chris Guiliano, care a terminat al treilea la Campionatul Național din SUA și nu a prins lotul. Totodată vom avea șase înotători care au scos timpi mai buni decât cel de argint de anul trecut de la Paris, adică 47,48.
În plus, cinci dintre primii zece înotători din istoria probei vor lua startul în această cursă – Pan Zhanle, David Popovici, Jack Alexy, Kyle Chalmers și Gui Caribe.
Lupta pentru aur se dă însă, în principal, între cei doi înotători excepționali: David Popovici și Pan Zhanle.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană