Ziua Mondială a Șahului, celebrată duminică, a fost marcată de sportivii de la CSM Ploiești prin participarea la trei competiții organizate la Ploiești și Galați, de unde s-au întors cu un total de 11 medalii: 3 de aur, 4 de argint și 4 de bronz.
Sâmbătă, elevii lui Petre Grigore au luat parte la concursul „Educație prin șah”, desfășurat pe Bulevardul Independenței în cadrul proiectului „Republica de sub Castani”, derulat de Primăria Municipiului Ploiești. Rezultatele au fost următoarele:
-
Locul 1 – Cezara Ferar I (open fete) și Vladimir Tigăeru (open B);
-
Locul 2 – Antonia Drăghici (open B);
-
Locul 3 – David Preduș (băieți, 8 ani) și Tiberiu Dobre (open D).
Duminică, tinerii șahiști s-au mutat la Prahova Value Center, unde au participat la o competiție similară, obținând încă 5 medalii:
-
Locul 1 – Antonia Drăghici (open B);
-
Locul 2 – Eva Matei (fete, 8 ani), Luca Voinea (clasa a IV-a) și Cezara Ferar (gimnaziu & liceu);
-
Locul 3 – Tiberiu Dobre (open D).

Tot în weekend, frații Sophia și Anthony Matală au reprezentat clubul la cea de-a 11-a ediție a Festivalului Șahului Gălățean. Sophia Matală a obținut medalia de bronz la categoria Under 8, în timp ce Anthony Matală a încheiat pe locul 9 la categoria Under 10.
