La Trakai, în Lituania, se desfășoară în aceste zile Campionatele Mondiale de Canotaj Under 19, competiție la care participă și prahoveanul Alexandru Ștefan Pădure, component al echipajului 8+1 (8 rame + cârmaci) al României.
Joi, Alexandru Pădure și colegii săi – Constantin Tricolici, Gabriel Rusu, Gabriel Ostaș, Ionuț Denis Ungureanu, Damian Feraru, Samuel Moldovan, David Ioan Naharneac și cârmaciul Irina Lucia Andreea Despa – au obținut calificarea în finală, clasându-se pe locul al II-lea în serie.
Marea finală a Mondialelor la canotaj este programată pentru 10 august, echipajul României (JM8+) urmând să concureze împotriva reprezentativelor din Noua Zeelandă, Germania, Marea Britanie, Cehia și Italia.

În vârstă de 17 ani, născut la Ploiești, Alexandru Ștefan Pădure a fost descoperit la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina de antrenorul emerit Cristian Maliș și profesorul Gabriel Vodă, în urma unei selecții de tineri cu potențial sportiv. În prezent, tânărul este legitimat la CSS Orșova și face parte din lotul olimpic de juniori al României, potrivit publicației locale Câmpina TV.

Foto-credit: Federația Română de Canotaj
Citește și: Debut la „națională” pentru Simona Țimiraș, fotbalista Petrolului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană