Echipa de handbal feminin alPHa Prahova, aflată într-o formă excelentă la începutul sezonului, a bifat cea de-a treia victorie consecutivă. Prahovencele s-au impus în deplasare la Știința Bacău, cu scorul de 35-18.
„Meciul a fost controlat de la un capăt la altul, cu o evoluție matură și echilibrată, semn că formația prahoveană își consolidează tot mai mult jocul și omogenitatea. Fetele au demonstrat din nou atitudine, disciplină și spirit de echipă, reușind să mențină ritmul impus până la final, chiar și în momentele dificile ale partidei”, transmit reprezentanții alPHa Prahova printr-un comunicat de presă remis redacției Actualitatea Prahoveană.
„Echipa a arătat caracter și maturitate. Ne bucurăm pentru această a treia victorie consecutivă, dar știm că drumul e lung și trebuie să rămânem concentrați. Am avut un joc colectiv foarte bun, în care fiecare jucătoare și-a adus contribuția. Atmosfera din vestiar e pozitivă, iar asta se vede pe teren”, declară antrenorul principal Cristian Roșu.
Succesul de la Bacău confirmă forma bună și constanța echipei, alcătuită dintr-un lot tânăr, dar tot mai competitiv, care crește de la meci la meci. Potrivit oficialilor, obiectivul grupării rămâne neschimbat: „construirea unei echipe puternice, bazate pe jucătoare locale, cu identitate și spirit de luptă”.
Prahovencele vor juca următoarea partidă tot în deplasare, la Sfântu Gheorghe, unde vor întâlni formația ACS Sepsi-SIC „alPHa Prahova mulțumește tuturor fanilor care susțin echipa meci de meci — în sală, în deplasare sau online — și îi invită pe toți iubitorii de sport să rămână aproape, pentru că povestea continuă”, se mai arată în mesajul clubului.