- Complex Hipodrom va găzdui duminică o nouă reuniune hipică în programul căreia sunt incluse patru curse de trap și trei de galop.
Evenimentul care va avea loc duminică, la Hipodromul Ploiești, începe la ora 10.00, fiind organizat în parteneriat cu Jockey Club Român!
În program sunt nu mai puţin de 7 curse – 4 de trap şi 3 de galop –, dar principala întrecere a zilei este cea pentru Premiul Agriculturii, cursă din Clasa Silver programată să înceapă la ora 11:20. Din program, sunt de reținut și Premiul Jockey Club Român la Trap (ora 10:40) şi Premiul Jockey Club la Galop (ora 11:00), două curse extrem de interesante, cu premii pe măsură.
Reuniunea va fi deschisă la ora 10:00 de Premiul Regina Kira, la trap, urmat la 10:20 de Premiul „Ştefan Dimitrie Grecianu”, la galop. Urmează cele trei curse importante ale reuniunii, după care, la 11:40, se ţine Premiul „Constantin Grădişteanu” la galop şi, la 11:55, Premiul Rodion, la trap.
Copiii se vor putea bucura de activitățile organizate special pentru ei, într-un „fun corner” unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom. Micii spectatori (4 - 14 ani) vor beneficia de plimbări gratuite cu calul în zona amenajată lângă tribună, graţie partenerilor de la Luna Horse.
Citiți și: Ateliere de oină, echitație și șah, la Hipodromul Ploiești, pentru copiii secției dedicate persoanelor cu nevoi speciale de la CSM Ploiești
Totodată, cu prilejul reuniunii de duminică, Hipodromul Ploieşti continuă parteneriatul cu Crucea Roşie Prahova, a cărei campanie de informare împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor se desfăşoară şi în acest an.
Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, iar copiii sub 7 ani şi persoanele cu dizabilităţi vor avea accesul gratuit.