Echipa secundă a celor de la CSM BBA Petrolul Ploiești a câștigat meciul disputat duminică pe terenul celor de la ACS Cuza Pirates Brăila, scor 78-68 (27-17, 22-19, 17-15, 12-17), bifând astfel cea de-a doua victorie a sezonului.
„A fost o partidă în care nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei”, transmit reprezentanții clubului ploieștean. Antrenorul Cristi Trandafir le-a dat minute tuturor celor 12 jucători din lot, care au reușit cu toții să marcheze.
Lotul folosit de CSM BBA Petrolul 2 a fost următorul: R. Mihalache (17 puncte, 11 recuperări), Al. Dimov (12 puncte, 1×3), R. Movileanu (9 puncte, 1×3), R. Pătraru (6 puncte), Oct. Ion (6 puncte), Al. Șerban (6 puncte), A. Bădicioiu (6 puncte, 1×3), A. Suciu (5 puncte, 1×3), A. Velcea (4 puncte), M. Necula (3 puncte, 1×3), S. Ciulin (2 puncte) și V. Borcan (2 puncte).
Următorul meci al formației secunde de la CSM BBA Petrolul Ploiești (etapa a 4-a) este programat pentru duminica viitoare, pe teren propriu cu Agronomia București, echipa aflată momentan pe prima poziție în Grupa D a Ligii 1.
Citește și: Ploieștiul are patru sportivi pe podiumul Naționalelor de Judo Ne Waza
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană