Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport
  • România a pierdut meciul cu Bosnia, 3-1 la Zenica, și joacă la baraj calificarea la Campionatul Mondial. Adversara din semifinala barajului poate fi una dintre Italia, Turcia, Ucraina sau Polonia. Greu de tot, adică. 
  • Am stabilit un record totuși, în ceea ce privește prezența pe teren. Denis Drăguș a fost eliminat la două minute după ce a intrat în locul lui Bîrligea. A stat mai puțin ca Vlădoiu, în meciul cu Elveția. 

Pe un teren greu, un stadion din perioada comunistă și în fața unui adversar care a dat din coate la propriu și la figurat pentru victorie, România a clacat în repriza secundă. 

Pe prima, tricolorii au jucat-o magistral. Au înscris o dată, prin Bîrligea, o puteau face de încă două ori cel puțin, prin Mihăilă și Man. 

După pauză, a fost o altă națională a României. Cea cu care eram obișnuiți. Împiedicată, fricoasă, gata să fie făcută terci de un adversar tot mai îndrăzneț, mai agresiv, mai bătăios.  

Tricolorii au pierdut terenul, duelurile unu la unu și au căzut de tot odată cu faultul stupid comis de Denis Drăguș la două minute după intrase pe teren (65). Nu s-a informat, a ridicat piciorul. Katici a băgat capul în talpă și asta a fost. 

Un 3-1 meritat de bosniaci, pe un stadion înțepenit în timp, înțesat cu suporteri ostili, care și-au făcut de cap în tribune. Pe modelul suveranist est european, dincolo de Rgardul Europei civilizate, unde totul este posibil. Comentatorii Prima TV au acuzat că li s-au tăiat microfoanele, spectactorii au scandat non stop Țiganii/Țiganii, ultrașii și-au bătut joc de tricolorul nostru, imnul a fost huiduit. 

,,Este inadmisibil să tai microfonul comentatorilor. Dovadă de primitivism,, a spus Emil Grădinescu pe comentariu, în direct la Prima TV.

Uneori, oameni buni, când vă întrebați dacă e bine în Europa, vizitați țări care nu sunt în Uniunea Europeană și o să vedeți. În locurile din jurul nostru nu se respectă nicio regulă” - Costi Mocanu, comentator Prima TV.

,,Noi ne-am comportat foarte frumos cu ei! Aici a fost o lipsă de ospitalitate groaznică. Niciodată în carieră nu am trăit așa ceva! Nu aveam spațiu în vestiar să ne schimbăm. E incredibil! Ce s-a întâmplat la imn a fost foarte neplăcut, ne-au huiduit. Aici a fost ceva incredibil în tribune, nu am auzit imnul. Niciodată în carieră nu am trăit asta. Eu vorbesc doar despre ce s-a întâmplat astăzi, nu în trecut. Înțeleg de ce Bosnia vrea să joace toate meciurile aici, publicul e fantastic, dar condițiile sunt mizerabile,, - Mircea Luceascu - selecționer România. 

 

Joi, de la ora 14:00, România va afla adversara din semifinala barajului. Semifinala play-off-ului va avea loc în unică manșă pe 26 martie 2026, în timp ce partida decisivă pentru Mondialul nord-american va fi pe 31 martie 2026.

În semifinală, România poate da de Italia, Turcia, Ucraina sau Polonia, sigur în deplasare. Dacă trece, naționala noastră ar putea întâlni, din nou Bosnia! 

Back To Top