Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Prahova Ploiești
Categorie: Sport
  • Înaintea ultimului meci din 2025, junioarele clubului Prahova Ploiești au fost cazate la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia.

  • Potrivit clubului de fotbal feminin, decizia de a merge la baza din Mogoșoaia a venit „din dorința de a le arăta ce înseamnă fotbalul mare, ce condiții poți avea dacă performezi, dacă ești disciplinat, dacă înțelegi că sportul de performanță înseamnă sacrificii.

 

„Prahova Ploiești este unul dintre puținele cluburi de fotbal feminin din România în care grija față de jucătoare este pe primul locCazare, masă, transport, echipamente noi în fiecare sezon, asistență medicală, cantonamente.

De ce? Pentru că ne-am propus încă de la începutul acestui proiect să demonstrăm că și fetele merită atenție!”, se arată într-un mesaj publicat de clubul sportiv pe rețelele de socializare.

597883961_122201319896053159_5781271121133059347_n.jpg

Oficialii de la Prahova Ploiești anunță că inițiativele de acest gen vor continua dacă rezultatele sportive vor rămâne la nivelul așteptărilor.

„A fost o experiență unică, probabil unică și în fotbalul feminin din România!”, mai transmit reprezentanții clubului finanțat de Consiliul Județean Prahova, prin Legea 350.

597816583_122201319914053159_1712860449635886035_n.jpg

Citește și: Yohan Roche, fundașul Petrolului, participă la Cupa Africii pe Națiuni

          
Back To Top