Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Radu și Onguéné - Petrolul
Categorie: Sport

Denis Radu și Jérôme Onguéné vor evolua sub formă de împrumut până la finalul sezonului la Eyüpspor, formație din prima ligă a Turciei.

 

Cei doi fotbaliști de la Petrolul Ploiești vor încheia actuala stagiune în Süper Lig, în urma mutării realizate fără sumă de transfer.

Denis Radu a strâns 54 de apariții în tricoul „galben-albastru”, reușind să marcheze un gol, chiar în victoria obținută în acest sezon contra celor de la CFR Cluj. În cazul său, împrumutul nu presupune o clauză sau obligație de cumpărare la finalul sezonului, însă Eyüpspor va avea prioritate dacă va dori să-l achiziționeze definitiv în vară, anunță GSP.

Jérôme Onguéné a ajuns la Petrolul în acest sezon și a bifat 6 meciuri oficiale. Fundașul va fi împrumutat gratuit până la finalul stagiunii, iar clubul ploieștean va avea ulterior prioritate pentru a activa opțiunea de prelungire a contractului acestuia pentru încă un an, potrivit aceleiași surse.

„Mult succes!”, le transmit oficialii clubului „galben-albastru”, printr-un mesaj publicat pe canalele oficiale de comunicare.

 

Citește și: Cristian Ignat va juca la Petrolul Ploiești

       
Back To Top