- Petrolul trebuie să arate, marți după-amiază, că a prins încredere după punctul obținut pe terenul dinamoviștilor.
- De la ora 16.00, gruparea ploieșteană întâlnește Unirea Slobozia într-o partidă la finalul căreia „lupii” speră să bifeze prima victorie din acest an, într-un meci oficial.
FC Petrolul și Unirea Slobozia își dispută locul 13 în ierarhia la zi a Superligii, poziție care s-a transformat într-un obiectiv vital pentru echipele aflate în lupta pentru evitarea barajului și chiar a retrogradării directe, întrucât diferența față de locul al 12-lea crește de la o săptămână la alta. Cele două formații aflate la egalitate de puncte se întâlnesc marți după-amiază pe „Ilie Oană”.
„Se întâlnesc, practic, două echipe aflate în suferință, din cauza rezultatelor pe care le-au înregistrat în ultima perioadă. Totuși, noi venim după un rezultat bun obținut în fața lui Dinamo și, automat, moralul nostru este unul mai bun. Va fi un meci de luptă, știu că și Andrei Prepeliță este un antrenor care își organizează bină echipa, dar important este ca noi să facem ceea ce ne propunem, iar evoluția noastră să fie una bună. Avem mare nevoie de puncte și sper să fim echipa care va conduce jocul, care va marca goluri și va reuși să câștige cele trei puncte”, a spus Eugen Neagoe, anunțând că Mateiu și Rafinha sunt apți și au reveni în lot, iar Ludewig se reface și în două săptămâni ar putea fi apt de joc. Cel mai nou coechipier al „lupilor”, Boateng, așteaptă definitivarea actelor de transfer, prin urmare în mod cert el nu va fi pe teren, la meciul de marți, a precizat tehnicianul echipei Petrolul
Citiți și: Petrolul aduce la Ploiești un jucător de un milion de euro. Boateng nu a mai intrat pe teren din iunie 2025
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană