Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Nadia Comaneci, parlamentul European, Roberta Metsola, gimnastica, Bruxelles,
Categorie: Sport

• Nadia Comăneci a fost prezentă, luni, la Parlamentul European cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii.
• Nadia s-a întâlnit cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, căreia i-a oferit o eşarfă, un tricou, dar şi o carte despre performanţa marii campioane.

La 50 de ani de la momentul perfect de la Montréal, Nadia a fost prezentă la Bruxelles pentru o serie de evenimente dedicate Anului Nadiei, care reunesc legende ale sportului românesc, factori de decizie europeni, autorităţi române şi tineri sportivi care duc mai departe spiritul excelenţei.

Evenimentele au fost găzduite de europarlamentarul Victor Negrescu, potrivit News.ro.

Nadia s-a întâlnit cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, căreia i-a oferit o eşarfă, un tricou, dar şi o carte despre performanţa marii campioane.

Nadia Parlamentul European

La Bruxelles, alături de Nadia se mai află şi alte personalităţi ale sportului românesc, între care Marius Urzică, Ana Maria Brânză, Cătălina Ponor, Andreea Răducan, Simona Amânar dar şi preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani.

Nadia primul 10

În acest, în România va avea loc celebrarea „Anului Nadia Comăneci” şi va fi organizată o gală dedicată inegalabilei gimnaste, programată în data de 29 mai.

A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune, a afişat un incredibil „1.00”.

În total, gimnasta a primit şapte note de 10, dintre care trei la bârnă, demonstrând că excelenţa poate purta şi nume românesc.

Nadia Parlamentul European 3

Foto: Digisport.ro

CITEȘTE ȘI: Anul 2026 este dedicat sculptorului Constantin Brâncuși și sportivei Nadia Comăneci

Back To Top