Ultimul transfer al Petrolului, internaţionalul bolivian Gualberto Mojica poate evolua la Galaţi! Vineri, în jurul orei 17.30, a sosit cartea verde a fotbalistului, iar "team-managerul" Cristian Vlad, aflat la Bucureşti, a demarat imediat procedura de legitimare a jucătorului.
Actele lui Mojica au fost aşteptate cu sufletul la gură de către oficialii lupilor, în condiţiile în care Petrolul are mari probleme de lot înaintea partied de la Galaţi. Plus că "portetul" pe care i l-a făcut managerul sportiv Marius Nicolae este de-a dreptul spectaculos: "Am reuşit să aducem un fotbalist de calitate, un jucător care execută excellent loviturile libere. Poate de la Claudiu Niculescu încoace, campionatul românesc n-a mai avut un astfel de executant".
Tehnicianul Cosmin Contra a precizat însă că bolivianul are şanse reduse să fie integralist duminică, deoarece nu s-a acomodat cu fusul orar.
La rândul său, Mojica a expus motivele pentru care a venit la Petrolul. "Pentru că acest club a fost inetersat de mine şi pentru că vreau să joc în competiţiile europene", a spus bolivianul, la conferinţa de presă de vineri. Născut pe 7 octombrie 1984, mijlocaşul bolivian a evoluat, ultima dată, la Oriente Petrolero, şi are 20 de prezenţe în naţionala ţării sale. Gualberto Mojica a semnat un contract valabil pentru un an şi jumătate.