Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

petrolul jucători
Categorie: Sport
  • Gruparea ploieșteană a completat lotul cu doi noi jucători.

FC Petrolul Ploiești a încheiat un acord valabil două sezoane cu atacantul Dan Nlundulu (27 ani), jucător cu experiență acumulată la nivelul primele ligi din Anglia și Scoția. Născut în Franța, dar crescut în Anglia, Nlundulu și-a început junioratul la academia lui Chelsea, înainte să treacă la Southampton. La clubul „Sfinților” a ajuns până la nivelul primei echipe, jucând inclusiv în Premier League, pe parcursul stagiunii 2020-2021!

A bifat 13 prezențe în cel mai puternic campionat al lumii, iar mai apoi și-a continuat cariera în Ligue One, la Lincoln City (21 jocuri/1 gol), Celtenham (31 jocuri/6 goluri), Bolton (43 meciuri/6 goluri) și Cambridge United (30 meciuri/5 goluri).

Ultimul sezon l-a găsit în Scottish Premiership, la St. Mirren (33 jocuri/5 goluri), grupare cu care a câștigat Cupa Ligii Scoției, după o finală cu Celtic, în care noul echipier al „galben-albaștrilor” s-a aflat pe teren timp de 72 de minute!

Fost internațional englez U16, Dan Nlundulu are cetățenie engleză, franceză și congoleză.

Odată cu el, echipei i se alătură și fundașul dreapta Tiberiu Ionuț Căpușă (28 de ani), care a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2027-2028.

Citiți și: Denis Radu, mesaj de adio pentru suporterii Petrolul: „Plec cu respect, recunoștință și amintiri frumoase”

Originar din bacău, Căpușă este cunoscut ca un jucător cu experiență, având în vedere că mare parte a carierei și-a petrecut-o doar la nivel de primă ligă. Fundașul Căpușă vine de la FC Hermannstadt, formație pentru care a evoluat pe parcursul ultimelor două stagiuni. Anterior, a mai jucat pentru Viitorul Constanța, Universitatea Cluj, Chindia Târgoviște și UTA Arad, adunând 201 prezențe în prima ligă!

Obișnuit al loturilor naționale de juniori și tineret, Căpușă a debutat inclusiv pentru prima reprezentativă a României, într-un amical de „gală”, disputat la Middlesbrough, contra naționalei Angliei, în iunie 2021.

Back To Top