Contactat telefonic cu privire la cele afirmate de oficialii AJF Prahova în cadrul conferinţei de presă organizate marţi (declaraţiile sunt postate pe APH, în articolul „Statutul AJF încinge fotbalul prahovean. Probleme, regulamente şi surprize, surprize!"), Gheorghe Andrei, fost preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri, a declarat, pentru APH, următoarele:
„Am depus nişte note şi o contestaţie, iar instanţa este cea care judecă dacă sunt bune sau rele. Este normal să se întâmple aşa. Eu nu contest vreun jucător sau alte probleme de genul acesta. Este un act prin care atrag atenţia asupra faptului că noul statut nu se potriveşte cu contractul cadru al Federaţiei Române de Fotbal.
În noul statut se spune că pentru a participa la alegerile pentru funcţia de preşedinte al AJF, candidaţii să fi deţinut deja un mandat de minim patru ani neîntrerupt într-o funcţie (n.r. - preşedinte AJF/LPF/FRF, vicepreşedinte AJF/LPF/FRF, preşedinte al unei comisii permanente din cadrul AJF/LPF/FRF sau preşedinte al unui club, pentru o perioadă similară).
Or, criteriul mandatului neîntrerupt nu se regăseşte nici în statutul FRF. Adică, o persoană care poate candida fără probleme la preşedinţia FRF nu o poate face la AJF Prahova!.
Cât despre hârtia de la FRF depusă în instanţă, în care se specifică faptul că statutul nu poate fi modificat fără avizul acestui for, eu nu aveam cum s-o obţin. A fost depus de federaţie, tocmai din acest motiv, pentru că, fără aviz, nu se poate elibera o decizie".
Sursa foto: telegrama.ro