Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

campionatul mondial de forbal, finala mica, meci, Mbappe,
Categorie: Sport

• Reprezentativa Angliei a învins, sâmbătă, la Miami, selecţionata Franţei, scor 6-4 (4-0), şi a ocupat locul 3 la Cupa Mondială de fotbal.
• Meciul a fost unul spectaculos, demn de cele două mari naţiuni fotbalistice europene.

În prima repriză, naţionala Franţei, cu schimbări faţă de meciurile precedente, a fost confuză în faţa jucătorilor lui Tuchel, care i-a lăsat pe bancă pe Bellingham şi Kane. Declan Rice a deschis scorul rapid, în minutul 3, iar apoi Konsa a mărit avantajul în minutul 18. În minutul 37, Rashford şi Saka s-au distrat cu apărarea franceză şi ultimul a marcat pentru 3-0. Tot Saka a dus scorul la 4-0, după ce a marcat în minutul 45+1.

Însă după pauză, situaţia s-a schimbat, iar Franţa a reuşit să marcheze de trei ori, prin Mbappe de două ori şi Barcola.

Mbappe a ajuns la 10 goluri la actuala ediţie a CM şi la 22 în istoria participărilor sale.

Tuchel l-a introdus în teren pe Bellingham, iar jocul englezilor s-a mai schimbat, iar în minutul 87, englezii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, transformată de Saka.

Dembele a readus speranţele francezilor pentru două minute, după ce a marcat în minutul 90+6, dar Bellingham a stabilit scorul final, în minutul 90+6.

După un meci spectaculos, Anglia s-a impus, scor 6-4, şi a obţinut medaliile de bronz.

Vizionați, mai jos rezumatul meciului:

Kylian Mbappé a devenit sâmbătă cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, la 27 de ani.

Căpitanul echipei Franţei a marcat o dublă sâmbătă împotriva Angliei în finala mică a ediţiei din 2026. Acestea sunt golurile cu numerele 21 şi 22 din cariera sa în această competiţie, potrivit News.ro.

Atacantul echipei „Les Bleus” a marcat de 4 ori în 2018, de 8 ori în 2022 şi are acum 10 goluri în 2026.

Totalul său îl depăşeşte pe cel al lui Lionel Messi, care a acumulat 21 de goluri la Cupa Mondială de la începutul carierei sale. Însă argentinul mai are de disputat finala acestei ediţii din 2026, duminică împotriva Spaniei (ora 22:00, la MetLife Stadium, lângă New York

În plus, cu cele 10 goluri marcate în acest an, Kylian Mbappé a devenit primul jucător care a atins un astfel de total într-o singură ediţie a competiţiei de la germanul Gerd Müller în 1970, după cum relatează Opta.

Mbappé, cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale a Franţei, a ajuns acum la 66 de goluri în 107 meciuri disputate pentru francezi.

„Au fost două reprize complet diferite. În prima repriză, pot să-i înţeleg pe cei care spun că a fost o batjocură, că nu am respectat tricoul echipei”, s-a plâns Kylian Mbappé la microfonul postului M6, imediat după fluierul final. „Aş spune mai degrabă că am fost umani. Din păcate, eram complet ameţiţi. Ei ne-au trezit bine la realitate. În repriza a doua, am redevenit jucători de nivel înalt, maşini mentale care nu mai au sentimente. Am reuşit să facem ceea ce ştim să facem. Am câştigat repriza a doua, dar, în final, nu am câştigat meciul”, a declarat acesta.

Foto: ProSport

CITEȘTE ȘI: Petrolul debutează cu probleme de lot în noua ediție de campionat. Sousa: „Niciodată nu vom folosi eventualele absențe ca pe o scuză”

Back To Top