- FRF introduce o nouă sancțiune în fotbalul juvenil, începând cu acest sezon.
- Este singura federație de fotbal din lume care introduce un cartonaș destinat exclusiv sancționării comportamentului inadecvat al spectatorilor din tribune.
Cartonașul negru va sancționa comportamentele abuzive din tribune.
„Fotbalul trebuie să rămână un joc, un spațiu al bucuriei și dezvoltării sănătoase pentru copii. Federația Română de Fotbal continuă prin platforma B.R.A.V.O. demersurile pentru combaterea unuia dintre cele mai dureroase «faulturi» din fotbalul juvenil: bullying-ul și presiunea exercitată de părinții și spectatorii din tribune.
După ce în 2024, au fost adoptate modificări semnificative ale Regulamentului Disciplinar, având ca scop combaterea abuzurilor din partea antrenorilor în fotbalul românesc, când s-au introdus amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei și chiar suspendarea licenței pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani, FRF și-a îndreptat atenția și spre părinții tinerilor jucători”, anunță Federația.
Astfel, începând din acest sezon, Federația Română de Fotbal introduce o nouă procedură disciplinară pentru competițiile de juniori - categoriile de vârstă U7–U16. Decizia a fost adoptată pe 11 septembrie 2026, în Comitetul de Urgență al FRF, și este deja prevăzută în regulamentele competiționale dedicate copiilor și juniorilor.
„Prin această măsură, FRF devine singura federație de fotbal din lume care introduce un cartonaș destinat exclusiv sancționării comportamentului inadecvat al spectatorilor din tribune”, menționează oficialii.
„Pentru FRF, mesajul este unul clar: copiii nu trebuie să fie victimele ambițiilor, presiunilor sau frustrărilor adulților din tribune.
Cartonașul negru este semnalul vizual prin care arbitrul comunică, fără echivoc, că un meci este oprit definitiv din cauza comportamentului neadecvat al spectatorilor sau părinților. Comportamentul abuziv nu afectează doar desfășurarea unui meci, ci poate avea consecințe directe asupra copiilor și a întregii echipe”, a mai precizat sursa citată.
Când poate fi arătat „Cartonașul negru”
Sancționarea comportamentului spectatorilor și al părinților va fi graduală, începând cu avertisment, oprirea temporară a meciului și, în cazul în care manifestările abuzive continuă, oprirea definitivă a meciului, prin arătarea cartonașului negru.
„În acest ultim caz arbitrul arată Cartonașul negru, care marchează vizual decizia de oprire definitivă a partidei.
Este, practic, semnalul că limita a fost depășită. În situația în care măsurile de remediere nu duc la încetarea comportamentului abuziv, meciul nu mai poate continua, iar arbitrul va arăta Cartonașul negru pentru a marca oficial și vizibil finalul partidei.
Noua procedură vizează comportamentele neadecvate ale părinților și spectatorilor îndreptate asupra copiilor, membrilor staffurilor celor două echipe, arbitrilor, oficialilor de joc sau altor părinți și spectatori. În această categorie intră, fără ca lista să se limiteze la acestea:
- abuzarea verbală, prin jigniri sau injurii, precum și lovirea ori bruscarea propriilor copii;
- abuzarea verbală, lovirea sau bruscarea membrilor staffului propriei echipe;
- abuzarea verbală, lovirea sau bruscarea jucătorilor ori a membrilor staffului echipei adverse;
- contestarea permanentă, abuzarea verbală, lovirea sau bruscarea arbitrilor și a oficialilor de joc;
- conflictele verbale sau fizice cu alți părinți ori spectatori”, explică FRF, menționând că lista completă a comportamentelor care intră sub incidența noii proceduri poate fi consultată în Regulamentul Disciplinar al FRF.
Toate cele 130 de academii din Clasificarea Academiilor au primit din partea FRF un kit care conține: banner, afișe cu reguli de conduită pentru părinți și flyere cu explicarea procedurii în 3 pași, au mai precizat oficialii Federației.
BRAVO - Proiectul FRF de combatere a presiunii și bullying-ului asupra copiilor, în sport
Noua măsură face parte dintr-un demers mai amplu al FRF de a transforma fotbalul juvenil într-un mediu mai sigur și mai sănătos pentru copii. În 2025, Federația a lansat platforma B.R.A.V.O. – Bucurie, Respect, Afecțiune, Voință și Optimism, un proiect-umbrelă dedicat combaterii presiunii, bullying-ului și lipsei de susținere cu care se pot confrunta copiii în sport. Prima campanie a platformei, „Vestiarul generației pe care nu o vrea nimeni”, a atras atenția asupra cuvintelor și etichetelor negative pe care copiii le aud de pe marginea terenului și asupra felului în care acestea le pot influența experiența sportivă. Campania a transformat vestiarul într-un spațiu simbolic al acestei probleme, în care tricourile copiilor au purtat, în locul numelor, apelativele negative pe care aceștia le aud de la părinți și spectatori. În plus, fiecare grupă de copii sau juniori, de la fiecare academie de fotbal, a fost obligată să aibă un “părinte căpitan”, care să susțină un curs de safeguarding și care are rolul de a monitoriza și controla activitatea părinților de la grupa respectivă.
Din sezonul precedent, FRF a implementat și Silent Day în competițiile U13 și U14, competiții în care rezultatele meciurilor nu sunt contabilizate. De două ori pe an, părinții și antrenorii nu au voie să se facă auziți. Scopul “Silent Day” este de a oferi copiilor un spațiu liber de presiune, în care să se bucure de joc, să ia decizii și să se exprime fără teama evaluării constante din tribune sau de pe margine.
„Prin măsurile introduse în regulament, FRF continuă această misiune și trece de la conștientizare la acțiune concretă: atunci când comportamentul adulților depășește limita, jocul copiilor se oprește”, au concluzionat reprezentanții Federației.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană