Petrolul programase şedinţele de pregătire de miercuri şi joi la Mogoşoaia, la baza sportivă a FRF, însă, până la urmă, lupii s-au antrenat la Buftea, tot pe iarbă, pe terenul nou construit în apropierea localităţii ilfovene.
Joi, elevii lui Cosmin Contra vor pleca din nou din judeţ pentru a se antrena. De data aceasta vor putea repecta planul iniţial şi se vor pregăti la Mogoşoaia.
Vineri, petroliştii vor pleca la Târgu Jiu, acolo unde, o zi mai târziu, vor juca împotriva Pandurilor, de la ora 19.30, pe stadionul „Tudor Vladimirescu".
Achim se antrenează în regim normal
Fundaşul dreapta al Petrolului Sebastian Achim se antrenează, din această săptămână, în regim normal, alături de colegii săi. Jucătorul Petrolului are însă şanse mici să evolueze sâmbătă, deoarce are nevoie de timp pentru a reveni la capacitatea de efort maximă, dar şi pentru că Jean Sony Alcenat, concurentul său pe post, a avut prestaţii apreciate în ultima vreme. De altfel, la ultimul joc, cel cu CFR Cluj, Alcenat a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.