Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

contra conf panduriiPetrolul joacă sâmbătă, în deplasare, de la ora 19.30, cu Pandurii Târgu Jiu. Adversara din etapa a 25-a se află pe locul al treilea în Liga I, imediat deasupra echipei ploieştene, şi are 44 de puncte, cu două mai multe decât Petrolul.
Astfel, în cazul unei victorii, galben-albaştrii vor face rocada în clasament cu Pandurii, iar meciul de sâmbătă este privit, la Ploieşti, pe bună dreptate, ca un derbi pentru Europa.

Deplasarea cea mai grea

La conferinţa de presă organizată joi, cu o zi înaintea plecării spre Târgu Jiu, antrenorul Cosmin Contra a atras însă atenţia că meciul va fi foarte dificil. Cel mai greu susţinut până acum în deplasare, a punctat tehnicianul Petrolului.
„Este un derbi pentru locul 3 şi cred că va fi unul foarte interesant. Ne aşteaptă însă un meci foarte greu, cel mai greu de până acum, în deplasare. Se întâlnesc două echipe cu posesie bună, care se bazează pe atac. Noi suntem într-un moment bun, suntem neînvinşi, dar trebuie să fim foarte atenţi, pentru că Pandurii sunt redutabili pe teren propriu, iar, acasă, nu au pierdut prea multe puncte în actualul campionat. Trebuie să ne întoarcem cu puncte sau punct de la Târgu Jiu, pentru că, în ultimă instanţă, şi un rezultat de egalitate ar fi bun. Desigur, asta nu înseamnă că obiectivul nostru nu este victoria", a declarat Cosmin Contra.

Învăţături după jocul cu CFR

Antrenorul Petrolului a analizat în profunzime, în această săptămână, partida cu CFR. „Poate un pic din vina acestui semieşec îmi aparţine şi mie, cu ultima schimbare (n.r. – Contra l-a introdus pe Mojica în minutul 63, în locul lui Bokila). Concluzia este că nu avem nevoie să schimbăm prea mult, în afară de faptul că trebuie să reuşim să gestionăm jocul. Am jucat foarte bine până atunci şi am dominat în totalitate adversarul. Toată lumea a avut de învăţat ceva din acest meci, inclusiv eu", a spus Cosmin Contra.

Lotul se face joi seară

Tehnicianul lupilor va întocmi foaia cu lotul de 18 în această seară. „Depinde într-o măsură şi de antrenamentul de seară. Jucătorii s-au antrenat din nou foarte bine, mi-e greu să fac lotul de 18 şi, cu atât mai greu, să stabilesc titularii. Trebuie însă să fac o echipă pe calităţile fizice ale Pandurilor şi după felul în care joacă şi ei. Trebuie să fim atenţi la aceste lucruri", a precizat Contra, la conferinţa de presă.

Program

Petrolul pleacă vineri dimineaţă spre Târgu Jiu. După masă şi o oră de odihnă, elevii lui Cosmin Contra vor efectua un antrenament uşor, apoi urmează „bătălia de sâmbătă", cum a spus antrenorul Petrolului. Ploieştenii vor rămâne la Târgu Jiu după meci, urmând să revină acasă duminică. „Avem nevoie să fim odihniţi, pentru că urmează o perioadă încărcată", a explicat Contra.
Partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul este programată sâmbătă, de la ora 19.30. Meciul va fi transmis în direct la Digisport1.

Back To Top