Pe data de 10 aprilie s-au împlinit 8 ani de când CSU Asesoft Ploieşti a câştigat FIBA Europe Cup, singurul trofeu internaţional al baschetului românesc.
În faţa a peste 3.000 de suporteri prezenţi la Sala Sporturilor Olimpia, care au susţinut încontinuu Asesoftul şi au scandat numele fostului căpitan Toni Alexe, CSU, antrenată de Mladen Jojic, câştiga dramatic, la un singur punct diferenţă (75-74), finala cu Lokomotiv Rostov. Eroul de atunci, Vladimir Kuzmanovic, beneficia de două aruncări libere, cu 6 secunde înaintea finalului de partidă. Cătălin Burlacu reuşea 12 puncte, 3 recuperări şi 4 pase decisive, iar Levente Szijarto petrecea 9 minute pe parchet, timp în care bifa o pasă decisivă. Cu o zi înainte, în semifinale, CSU Asesoft depăşea pe BC Banvit din Turcia, cu 83-69 şi, înainte de asta, elimina, în drumul spre finală, echipe precum Apollon Limassol (Cipru), Spartak Euroins Sofia (Bulgaria) şi BC Boncourt (Elveţia).
Din acea echipă, la CSU Asesoft activează acum patru jucători. Cătălin Burlacu, Levente Szijarto şi Adrian Tudor, la care se adaugă Sorin Hartman, actualmente membru al stafului tehnic.
Cei de la Asesoft l-au revăzut pe Ivan Krasic la Timişoara. Fostul jucător al alb-albaştrilor este acum agent, la fel ca şi Vladimir Kuzmanovic. Echipa ploieşteană colaborează frecvent cu amândoi, atunci când caută jucători.
Cătălin Burlacu, după 8 ani
Cătălin Burlacu îşi aminteşte cu mare plăcere momentul câştigării trofeului. „Cu toţii ne aducem aminte cu mare bucurie. Şi după 8 ani şi după 80 de ani! Este o istorie scrisă cu litere de aur în baschetul românesc şi aşa va rămâne. Chiar în această dimineaţă, când îmi beam cafeaua, mi-am amintit acele momente, acele zile de Final Four. Am participat şi eu la acea performanţă, la acea parte de istorie şi toţi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă", a declarat Cătălin Burlacu pentru APH.
Atunci şi acum
Din 2005 şi până acum, baschetul s-a schimbat mult, este de părere experimentatul jucător al Asesoftului. „Este o diferenţă în special pe plan european. Baschetul se confruntă cu o criză importantă. În afară de Turcia şi Rusia, în celelalte ţări se observă o decădere ca urmare a problemelor financiare. Iar la noi, la Asesoft, atunci aveam o echipă foarte bună, cu jucători cu mentalitate de învingători. Acum avem unele probleme, dar sper că le vom rezolva în scurtă vreme".
Cu capul jos şi cu burta pe treabă!
Burlacu spune că înfrângerile din turneul final al Cupei României au fost resimţite puternic de Asesoft. El şi colegii lui sunt însă gata să-şi ia revanşa în play-off-ul campionatului.
„Toată lumea este bine, ne antrenăm în regim normal, dar trebuie să fim cu capul jos şi cu burta pe treabă. În play-off este altceva, ne pregătim să jucăm cât mai bine şi cred că trebuie să privim cu încredere parcursul următor", a încheiat jucătorul Asesoftului.
Echipele care au evoluat în finala FIBA:
Asesoft: George Paul Helcioiu (10 puncte/6 recuperari/2 assist), Levente Szijarto (0/0/1), Ivan Krasic (14/7/1), Cătălin Burlacu (12/3/4), Vladimir Kuzmanovic (28/3/0), Nikola Bulatovic (6/3/1), Marko Rakocevic, Marko Pekovic (5/2/0).
Lokomotiv: Giedrius Gustas (4/3/0), Konstantin Nesterov (0/3/0), Igor Kudelin (18/1/2), Evgheni Voronov (4/6/1), Aleksei Zozulin (2/0/0), Dmitri Sokolov (8/1/0), Cameron Stevenson (32/10/3), Danny Lewis (0/0/1), Lee Matthews (6/4/0).