Pentru partida cu Gloria Bistriţa, tehnicianul Cosmin Contra are fix numărul de jucători diponibili cât să încropească foaia de joc! Adică 18.
Restul sunt accidentaţi sau suspendaţi, printre ei aflându-se trei dintre cei mai importanţi fotbalişti ai Petrolului, Laurenţiu Marinescu, Hamza Younes şi Gicu Grozav.
Laurenţiu Marinescu
Căpitanul Petrolului are mari dureri de spate şi nu s-a putut antrena în ultimele trei zile. Tehnicianul Cosmin Contra spune însă că are şanse să fie recuperat până la partida cu Oţelul Galaţi care se va disputa joi, 18 aprilie, în semifinalele Cupei României.
Hamza Younes
Marcatorul golului prin care Petrolul a deschis scorul, etapa trecută, la Târgu Jiu, a primit un cartonaş galben în disputa cu Pandurii. A ajuns la cel de-al şaptelea avertisment în acest sezon şi este suspendat pentru o etapă. El va fi disponibil pentru meciul de Cupă, cu Oţelul.
Gicu Grozav
Internaţionalul lupilor a resimţit dureri musculare şi a efectuat o ecografie care a relevat faptul că are o microleziune fibrilară. Grozav face doar alergări uşoare şi 99 la sută nu va putea juca nici cu Oţelul Galaţi.
Sebastian Achim
Fundaşul dreapta a fost reintegrat în programul normal, însă nu este recuperat în totalitate. Achim simte durere la gleznă când forţează şi mai are nevoie de timp pentru a fi apt pentru jocurile oficiale.
Ionuţ Neag
Tânărul fundaş central al Petrolului a fost scos de la antrenamente din cauza unor dureri mari în zona inghinală. Acesta se află sub supravergherea echipei medicale a formaţiei ploieştene şi sigur nu face din lot pentru jocul cu Bistriţa.
Valincius Povilas
Portarul echipei ploieştene este accidentat la genunchi şi, la fel, urmează o perioadă de recuperare. Pe foaia de joc va fi trecut Hamutovski, rezervă pentru Mircea Bornescu.
În ciuda problemelor de lot, antrenorul Cosmin Contra a precizat că are încredere în jucătorii disponibili. „Am fix 18 jucători valizi şi acesta este lotul pentru următorul meci. Totodată, cinci dintre jucători se află la limita suspendării pentru gartonaşe galbene. Ştiam că vor veni şi problemele astea, de aceea avem un lot echilibrat de 24 de fotbalişti. Este o şansă pentru cei care au evoluat mai puţine minute să demonstreze că au valoare şi că pot fi titulari. Sunt, desigur, probleme importante de lot într-un interval scurt de timp în care disputăm trei meciuri (n.r. – cu Gloria, Oţelul şi Steaua) însă avem forţa şi valoarea să trecem peste", a declarat antrenorul Cosmin Contra.