Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

stanescu cu timisoaraBaschetbaliştii de la CSU Asesoft au avut emoţii la primul meci din seria cu BC Timişoara. Sâmbătă, la Brazi, elevii lui Vladimir Arnautovic au câştigat greu, după prelungiri, cu scorul de 85-83.

Confruntarea de la Brazi a fost dramatică. Cele două echipe au alternat momentele foarte bune cu cele slabe, rezultând astfel un joc pe muchie de cuţit, câştigat în cele din urmă de Asesoft, ploieştenii reuşind să „taie” elanul adversarilor abia în repriza suplimentară.

Şi totuşi, CSU a început bine partida. Campionii reuşiseră să se distanţeze la 8 puncte, la jumătatea primului sfert (17-9) şi au fost peste timişoreni şi în sfertul al doilea, având momente în care au condus şi la 14 puncte diferenţă.

Schimbare de forţe

La pauză, CSU conducea cu scorul de 47-35, însă în a doua jumătate au început problemele. Timişorenii au atacat mai mult şi s-au apărat mult mai bine decât o făcuseră în prima parte. Modificarea de forţe a pus Asesoftul într-o situaţie vulnerabilă pe final şi s-a ajuns la prelungiri, acolo unde a intrat decisiv în acţiune Cătălin Burlacu, iar meciul s-a încheiat 85-83 pentru Asesoft.

Statistică:

CSU Asesoft - BC Timişoara 85-83 (47-35)

Scorul pe sferturi: 23-17, 24-18, 10-17, 16-21 / 12-10 (în prelungiri)

CSU Asesoft
: Tudor (2p), Szijarto (3p, 5rec, 1x3), Miletic (9p, 2rec, 5gp), Burlacu (12p, 2rec, 1x3), Timermanis (9p, 2rec, 3x3), Mohammed (9p, 3rec, 1x3, 5gp), Tica (9p, 3rec, 3pd, 1x3), Stănescu (24p, 5rec, 1x3), Vlahovic (8p, 7pd)
Echipa: 2p- 67%, 3p-35%, FT-75%, 29rec, 14pd, 25mp, 5mc

BC Timişoara: Jovanovic (20p, 2rec, 2pd, 4x3), Downey (11p, 2rec, 5pd), Căpuşan (4p, 2rec), Popescu (5p, 5gp), Archie (17p, 5rec, 3pd, 1cap, 2x3), Gallimore (4p, 2rec, 5gp), Johnson (12p, 6rec), Sarovic (10p, 8rec, 3pd)
Echipa: 2p-55%, 3p-27%, FT-64%, 33rec, 13pd, 22mp, 8mc, 1cap

Back To Top