Petrolul învingea la Galaţi, cu scorul de 1-0, în campionat. S-au schimbat multe din iarna lui februarie. Oraşul şi-a vindecat câteva din rănile din asfalt. Dunărea, amorţită atunci, s-a trezit nervoasă după somnul de iarnă şi izbeşte în „Faleză". A sărit cu uşurinţă primele praguri ale digului şi se infiltrează până şi prin podeaua unuia dintre restaurantele care i-au invadat albia de revărsare. Înăuntru sunt doar chelnerii şi patronii care îşi plătesc acum cutezanţa şi curentul pentru pompele care bâzâie neîncetat, încercând să dea afară „musafirul" care se insinuează cu tupeu printre dalele de gresie.
Stadionul Oţelului s-a schimbat şi el. De fapt, oamenii care-l gestionează. Am venit cinci ziarişti de la Ploieşti şi, pe arena unei foste campioane a României, n-avem loc. Pentru că masa presei presupune două barăci în care au loc, în linie, maximum opt inşi înghesuiţi şi încurcaţi în plasa firelor şi firişoarelor de la laptop. Restul stau în picioare. Tot înghesuiţi.
La tribuna zero există un sector generos cu scaune dotate cu măsuţe pliante. Am vrut să stăm acolo, dar un băiat cu legitimaţie de „tehnic" ne-a cerut, într-o română aproximativă, cu multe dezacorduri şi mulţi de „li", de la „scaunili", să ne ridicăm. I-am explicat că n-avem locuri şi că, în baza acreditării, sunt obligaţi să ni le pună la dispoziţie. Ne-a zis că presa stă doar la barăci. Unde? În picioare! De la şef-su, unu' ras pe cap şi cu ochii injectaţi, am aflat că scaunele alea cu mese de scris sunt pentru abonaţi.
Tot de la el am mai aflat că ne aruncă peste gard dacă se supără. Ne-am prins. Nu de gard, că era, desigur, doar o ameninţare.
Ne-am dat seama că organizatorii licenţiaseră stadionul cu numărul regulamentar de locuri pentru mass-media (50 adică), după care le-au vândut, să zicem. Deşi este posibil ca pe scaunele alea cu măsuţe să stea ăia cu invitaţii. Şmecherii de Galaţi, pentru dosul cărora băieţii de la pază sunt dispuşi să facă orice.
Dar, pentru că eram în dreptul nostru, paznicii ne-au arătat trei locuri, într-un alt sector, rămase libere după ce meciul începuse şi toată lumea se aşezase.
Doi rămân la baracă, trei nimerim lângă două femei coapte binişor care se amuză pe seama fotbalului. Una dintre ele ştie mai multe şi, la un moment dat, îi spune celeilalte tare, să se audă: păi tu nu ştii că se schimbă „porţili" la pauză? Dar e mai interesant meciul şi bărbaţii din preajmă lasă fetele să se hlizească pe muntele de coji de seminţe care creşte la picioarele lor văzând cu ochii. Şi ele şi ei s-au prins din prima că nu suntem de-ai lor. Probabil pentru că nu ne-am abţinut şi am vorbit între noi.
Dar, indiferent de motivul pentru care au venit la meci, gălăţenii de rând nu sunt răi. Noi ne bucurăm la golul lui Geraldo, ne cutremurăm la ocaziile Galaţiului şi ne felicităm pentru Bornescu. Sar ca arşi la faza în care mingea i-a sărit în mână lui Yamissi, însă furia lor se revarsă asupra arbitrajului, nu împotriva noastră. Sunt oameni normali, mai normali la cap decât şeful pazei care ne interpelase ameninţător: „Tu ti pui cu mini?"
Confruntarea din teren nu ne permite să ne mai gândim la el. Vedem echipa Petrolului prinsă în corzi, scăpată din corzi, splendid de periculoasă în jumătatea adversă, succesiunea momentelor fiind uluitoare.
Petrolul trece cu bine de forcingul Galaţiului, Grigoraş şi Contra se ceartă la finalul primei reprize. Primul amplifică gestul petrolistului care-i face semn, cu degetul la buze, să tacă. Iese un pui de „super-ştire" la televizor, dar moare pe drumul spre Bucureşti pentru că nu este hrănit.
Contra vorbeşte bine în vestiar, iar Petrolul intră altfel în teren după pauză. Tânărul Vlăduţ Morar trimite primul val spre Grahovac, dar portarul Oţelului rezistă cu greu şi respinge în corner.
La al doilea însă, este acoperit de fundaşi, mingea este deviată şi Grahovac se îneacă! Este 0-2! Elevii lui Grigoraş se sufocă. Dau din mâini şi din picioare pentru o gură de aer, însă n-au scăpare...
Curentul atacurilor petroliste îi poartă tot mai departe de poarta lui Bornescu. Iar Bokila torpilează şi scufundă Oţelul în minutul 71. Scapă pentru a „n-a" oară din marcaj, îl lasă în urmă pe Sârghi şi-l execută cu sânge rece pe Grahovac.
Suporterii gălăţeni recunosc evidenţa: „sunt mai buni ca noi..." Privesc cu ciudă la Alcenat, la Bokila, la Vlăduţ Morar şi toţi ceilalţi. Ar vrea şi ei, cum am vrut şi noi atât amar de timp.
Şi suntem aproape, foarte aproape să obţinem. Fanii Petrolului scandează şi dorinţele nostre, ale tuturor: „Aduceţi Cupa a treia oară, să-l faceţi mându pe Ilie Oană!"
Lăsăm bucuroşi în urmă stadionul fostei campioane, baraca de presă, sala de conferinţă şi străzile în curs de vindecare ale Galaţiului. Avem drum liber către Bucureşti: finala Cupei României, 1 iunie, pe Arena Naţională.
Oţelul Galaţi – Petrolul Ploieşti 0-3 (0-1)
Marcatori: Geraldo Alves (3), Morar (60), Bokila (71)
Oţelul: Grahovac – Cojoc, Sârghi (cpt), Benga, Murgoci – Neagu, Giurgiu – Iorga, Astafei (72 Didi), Stromajer (61 Paraschiv) – Vancea (46 Marquinhos). Antrenor: Petre Grigoraş.
FC Petrolul: Bornescu – Alcenat, Geraldo Alves, Yamissi, Guilherme – Marinescu (cpt) (69 Mustivar), Hoban – Boudjemaa, Younes, Sauvadet (28 Morar) – Bokila (75 Mojica) . Antrenor: Cosmin Contra.
Au arbitrat: Radu Petrescu (Bucureşti) – Aurel Oniţă (Constanţa) şi Vasile Marinescu (Bucureşti). Arbitri adiţionali: Sebastian Colţescu (Craiova), Robert Dumitru (Braşov). Observatori: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea) şi Paul Cazan (Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Benga (39, 85)/ Geraldo (41)
Cartonaşe roşii: Benga (85)
Jucătorul meciului: Jeremy BOKILA
Foto: fcpetrolul.ro
