Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Sport

petrolul meci constantaLupii s-au impus cu scorul de 3-0, sâmbătă, în partida cu Viitorul Constanţa, după care au primit două zile libere. Elevii lui Cosmin Contra revin la antrenamente marţi, prima şedinţă de pregătire fiind programată la ora 17.00.
Plecarea spre Turnu Severin, pentru meciul din etapa a 29-a este programată pentru ziua de joi. Galben-albaştrii se vor pregăti, vineri, în zonă, iar sâmbătă vor întâlni CS Turnu Severin, de la ora 18.00.
Petroliştii vor face deplasarea înapoi, acasă, imediat după meci, pentru a da posibilitatea jucătorilor să-şi petreacă Paştele în familie.
De luni însă, lupii se vor prezenta din nou la antrenamente, pentru că, pe 8 mai, vor juca din nou în campionat. De data aceasta, pe teren propriu, cu FC Braşov, de la ora 20.30.

Fără Hoban la Turnu Severin

Mijlocaşul Petrolului a încasat al patrulea cartonaş galben din actuala stagiune şi este, astfel suspendat pentru meciul de sâmbătă. Hoban a căutat avertismentul pentru a nu risca să "stea" cu FC Braşov, în etapa următoare. De altfel, "închizătorul" Petrolului a insistat până ce a obţinut "galbenul" de la Istvan Kovacs, fiind nevoit să alerge după un adversar mai bine de 30 de metri, până a reuşit să-l pună jos, trăgându-l de tricou.

Back To Top