Alegerile pentru preşedinţia AJF Prahova au strâns o prezenţă record, din cele 132 de echipe afiliate, 120 au avut reprezentanţi la Adunarea Generală care a avut loc vineri, la Complexul President, din Bucov.
Aşa cum probabil ştiţi deja, două persoane s-au înscris în cursa pentru fotoliul de preşedinte şi tot două, pentru a doua funcţie, cea de vicepreşedinte al forului judeţean.
În cele din urmă, a rămas numai una pentru fiecare dintre cele două posturi, actualii deţinători, Silviu Crângaşu, respectiv Teodor Negoiţă.
Candidatura lui George Andrei a fost respinsă prin vot secret de membrii delegaţi, deoarece acesta nu întrunea unul dintre criteriile de dosar. Şi anume, un mandat de patru ani neîntrerupt într-un post de conducere în cadrul unei structuri sportive din FRF, LPF sau AJF.
Cea a lui Ion Cojocaru n-a fost acceptată pe motiv că dosarul acestuia nu era complet, în speţă lipsea diploma de Bacalaureat.
Rezultatul a fost previzibil, majoritatea covârşitoare a delegaţilor optând pentru continuitate la nivelul conducerii AJF, Silviu Crângaşu şi Teodor Negoiţă primind noi mandate.
Acestea sunt, pe scurt, evenimentele care au avut loc la Adunarea Generală.
Pe lung, merită făcută o paranteză în ceea ce priveşte neacceptarea candidaturii lui George Andrei, în condiţiile în care acesta îşi pregătise minuţios acţiunea şi-şi făcuse şi o presantă campanie electorală, prin intermediul mass-media, dar şi pe „canale" politice, după cum susţin anumite surse.
Ţinând cont de supărarea sa la aflarea opţiunii majorităţii electorilor (doar 25 de voturi pentru acceptarea candidaturii sale), probabil George Andrei îşi făcuse o cu totul altă socoteală care, după cum s-a văzut, nu s-a potrivit deloc cu cea de la şedinţa Adunării Generale.
Acum, lăsând la o parte toate procedurile pe care le contestă (legal are acest drept), un lucru este cât se poate de clar: Majoritatea covârşitoare merge pe mâna lui Crângaşu, în timp ce George Andrei a strâns 20,83 la sută din sufragii.
Se poate presupune că, din cei 25 care au votat pentru validarea candidaturii sale, câţiva ar fi putut opta, apoi, tot pentru Silviu Crângaşu. Asta în timp ce delegaţii care n-au dorit ca George Andrei să intre în cursă şi-au exprimat de fapt, clar, opţiunea.
Executat public – nu de Crângaşu, ci chiar de către electorii fotbalului judeţean, contestat de unii dintre ei chiar dincolo de limita decenţei – lui George Andrei nu i-a mai rămas practic nicio opţiune, măcar pentru o bună bucată de vreme. Aici nu se aplică nicicum „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu"!
Strategia opoziţiei a fost subţire încă de la început. A fost axată pe detronarea lui Crângaşu şi nu pe problemele, puţine în opinie personală, ale unui campionat judeţean cu mult peste cele din ţară, din punct de vedere valoric şi al infrastructurii.
Iar adevărul a ieşit, vineri, la iveală: oamenii sunt MULŢUMIŢI de organizarea fotbalului din Prahova. Mai mult decât atât, nici măcar nu i-au permis lui George Andrei să capete statutul de candidat la funcţia de preşedinte.
Mai puţin fierbinte a fost momentul în care Ion Cojocaru n-a primit dreptul de a intra în cursa pentru funcţia de vicepreşedinte. Tehnicianul n-a prezentat actul care să-i ateste studiile, venind, în schimb, cu un atestat de antrenor emis de FRF. Dosarul pentru cadidatura la postul de vicepreşedinte prevedea ca pretendentul să aibă cel puţin studii medii.
Lume bună la Adunarea Generală
A devenit evident faptul că, în Prahova, autorităţile locale acordă o tot mai mare atenţie fenomenului fotbalistic. Drept dovadă, la Adunarea Generală au fost prezenţi foarte mulţi dintre primarii comunelor care au echipe înscrise în campionatul judeţean.
Robert Nica, de la Lipăneşti, şi antrenorul echipei locale, Pompiliu Stoica, Vasilică Diaconu, primarul comunei Măgurele (foto), Gheorghe Radu, de la Sângeru, viceprimarul Urlaţiului, Lazăr Stan, şi mulţi alţii.
Pretendenta la primul loc în Liga A Prahova, AFC Astra II Ciorani a fost reprezentată de finanţatorul Mihai Ion.
Florile fotbalului judeţean
O agreabilă prezenţă s-a dovedit a fi FC Oţelul Larissa. Echipa înfiinţată de Adrian Teodorescu a fost reprezentată de fiica acestuia, Larissa. Larissa Teodorescu şi-a exprimat opţiunea la cele două sesiuni de vot. De fapt, echipa din Liga C Prahova nu este singura care are preşedinte o fată. Tricolorul Băltiţa a fost reprezentată de Corina Anghel.
PS: Una dintre cele mai interesante reacţii de după vot a fost cea a unei persoane aflate la masa lui George Andrei. Pe fugă, în drum spre maşină, acesta a spus, fără a fi interpelat de cineva în acest sens: „Am fost aşa de mulţi, n-am găsit loc la o masă şi cineva mi-a zis că pot să stau la una din faţă. M-am trezit la masă cu George Andrei şi acum va crede lumea că am ţinut cu el..."