Categorie: Sport

hamza boudjemaaPetrolul – Swansea începe joi de la ora 20.30 şi 5-1 pentru galezi. Calificarea în grupele Europa League este ca şi compromisă, însă lupii nu renunţă la speranţă. Dar ştiu foarte bine că este aproape imposibil.

Tehnicianul Cosmin Contra a făcut tot ce e omeneşte posibil pentru a-i pregăti psihic pe jucătorii săi în vederea returului cu Swansea. Iar planul nu meci nu este deloc complicat. Să dai două goluri repede, să rişti, să joci fără frică, mai ales că e foarte posibil ca Laudrup să-şi odihnească jucătorii importanţi în perspectiva meciului din campionat cu Liverpool.
„Pornim cu şanse foarte puţine de calificare, dar vrem să facem tot posibilul să luptăm pentru acele 5% şanse pe care le mai avem. Încerc să-mi fac jucătorii să creadă în acest miracol, să jucăm o facem acasă, să punem presiune, să dăm două goluri cât mai repede. Asta chiar dacă întâlnim o echipă foarte valoroasă. Vom încerca să stăm cât mai sus, dar, desigur, riscurile vor fi foarte mari. Trebuie să ni le asumăm, trebuie măcar să încercăm", a declarat antrenorul Petrolului, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri.

contra swanseaContra crede că cei de la Swansea îşi vor menaja câţiva dintre titulari. „Este posibil să facă acest lucru, la adăpostuzl rezultatului din tur şi în perspectiva meciului cu Liverpool, din campionat, acolo unde au suferit deja două înfrângeri", a menţionat tehnicianul echipei ploieştene.

Swansea, buget de 15 ori mai mare

Pe de altă parte, antrenorul Petrolului este conştient de inegalitatea şanselor într-o dispută cu Swansea. „Când se întâlnesc o echipă cu buget de 6 milioane de euro, cu una care are 90 de milioane, cum poate să fie? Putem să-i batem, desigur, dar noi să prindem o zi excepţională, iar ei, una foarte proastă. Or, la Swansea, noi am fost într-o zi proastă, iar ei au prins una foarte bună! Am discutat cu jucătorii, mi-au spus că au încercat, dar n-au putut. S-au blocat. Este grav că toţi au avut această problemă, nu doar doi sau trei. Dar eu sunt mulţumit de aproape toţi jucătorii care au calificat Petrolul până în această fază a competiţiei. Ştiu foarte bine cu ce ne luptăm în fiecare zi. Echipa noastră merita mai multă recunoaştere, pe plan naţional, dar şi local. De aceea, vreau să realizăm mai mult decât mai făcut până acum, poate, cine ştie, vom avea parte de recunoaşterea pe care o merităm", a declarat Cosmin Contra.

Probleme mari de lot

Petrolul joacă returul cu Swansea în efectiv restrâns din cauza problemelor de lot. Cosmin Contra nu poate miza pe Marinescu, Morar, Yamissi, Grozav şi, posibil, nici pe Teixeira.
După cum se ştie, Marinescu se află în perioada de recuperare după intervenţia chirurgicală suferită la ligamentele încrucişate. Yamissi este la Paris, iar joi se operează şi el la genunchi. Morar face recuperare după o leziune musculară, iar Teixeira este incert.
În fine, Grozav se transferă la Terek şi nu are permisiunea cecenilor să evolueze cu Swansea.

Back To Top