Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat în turul II de la Wimbledon. Românca a trecut de neozeelandeza Marina Erakovici, locul 129 WTA, fără emoții, scor 6-4, 6-1.
Juan Angel Albin, cel mai bun fotbalist străin care a evoluat la Petrolul, este aproape de o revenire în Liga I, după aproape trei ani petrecuți la Veracruz, în Mexic.
U Cluj, Farul Constanța, Oțelul Galați și Petrolul Ploiești sunt echipele de tradiție care s-au întors în fotbalul național, promovând din campionatele județene, după ce au luat-o de la capăt.
Federația Română de Fotbal a stabilit datele de disputare a etapelor Cupei României. Campioană la județ și nou-promovată în Liga a III-a, Petrolul intră în luptă din prima, faza I fiind programată pe data de 9 august.
În weekend-ul care a trecut, Sala Sporturilor „Lascăr Pană", din Baia Mare, a găzduit Finala Campionatelor Naţionale de Judo pentru Copii „U11" şi „U10", la care au participat 450 de sportivi de la 83 de cluburi din ţară.
Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România și garantul finanțării Petrolului, a fost dezamăgit de rezultatul de egalitate înregistrat de lupi în meciul cu Dentaș Tărtășești.
Echipa de junioare mici a CSM Ploiești a devenit vicecampioană națională, după Campionatele Naționale de Gimnastică Ritmică desfășurate în perioada 21-25 iunie in Sala „Dumitru Popescu Colibași", din Brașov.