Sportivii secției de atletism de la CSM Ploiești s-au întors cu două titluri de campioni naționali de la Etapa Finală a Campionatelor Naționale „U23”, desfășurată în weekend la Craiova.
Sportivii secției de natație de la CSM Ploiești au participat în acest weekend la două competiții, unde au reușit să obțină rezultate remarcabile: trei locuri 1, două locuri 2 și două locuri 3.
Au mai rămas doar câteva zile până la startul ediției 2025-2026 a Superligii, iar suporterii Petrolului încă își mai pot achiziționa abonamente pentru noul sezon.
Hipodromul Ploiești a găzduit duminică a 7-a reuniune hipică a anului, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Jockey Club Român.
CSM BBA Petrolul Ploiești a participat, în perioada 30 iunie – 5 iulie 2025, la Competiția Sportivă Națională de MiniBaschet, desfășurată la Costinești.
FCSB a câştigat Supercupa României pentru a doua oară consecutiv, după victoria cu 2 - 1 obținută sâmbătă, pe stadionul Steaua, contra echipa CFR Cluj.
România s-a clasat pe locul 10 la Campionatul European de Atletism pe Echipe, Liga a 2-a, desfășurat sâmbătă și duminică la Maribor (Slovenia) și a reușit să se mențină în divizia secundă a competiției.