Echipa de baschet U18 a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești s-a calificat la Turneul Final al Campionatului Național, după ce a câștigat Grupa 1 a Fazei Semifinale, ale cărei meciuri le-a organizat în Sala BBA Romexpo din București.
În perioada 22–30 aprilie 2025, sportivii secției de șah a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești au participat la Campionatele Naționale ale României pentru Copii și Juniori, desfășurate la Hotelul „Steaua de Mare” din Stațiunea Olimp.
Andrada Ion este un exemplu grăitor că pasiunea pentru sport există oriunde.
Adolescenta, o fotbalistă înnăscută, a fost descoperită în cartierul ploieștean Mimiu și a ajuns, după doar câteva antrenamente, jucător de bază al echipei de fotbal feminin ACS Prahova Ploiești.
Fără să fi anunțat nimic oficial despre plecarea lui Ciprian Panait, gruparea ploieșteană pare să fi găsit un nou antrenor principal posesor al licenței PRO care-i lipește lui Mehmet Topal.
Nici în această privință oficialii clubului nu au transmis nicio informare, dar numele Florin Stîngă a apărut, luni seară, pe foaia de meci.
BBA CSM Petrolul Ploiești a încheiat sezonul 2024 al campionatului național „U14” pe locul 5, după un parcurs cu 4 victorii și 3 înfrângeri la Turneul Final de la Oradea.
Echipa antrenată de Ignacio Benitez și Iulian Orbeanu, în parteneriat cu Bucharest Basketball Academy și coordonată de Ionuț Ivan, a evoluat în Grupa A1, unde s-a confruntat cu două dintre finalistele competiției, CSM Oradea și Slam București.
Clubul Sportiv Județean Prahova organizează miercuri, 30 aprilie 2025, de la ora 17:00, evenimentul „Nutriție – Succes în Sport”, dedicat sportivilor, antrenorilor și părinților.