Începem un an nou, din punctual de vedere al astrologiei chineze, un an în care vom avea idei geniale, descoperiri și inveții extraordinare, dar în care ne putem aștepta și la reacția naturii pentru a echilibra pământul, adică exact acel element care ne hrănește, pe care trăim și pe care evoluăm.
Este un an în care acțiunea determină schimbarea, în care vom fi obligați să ne manifestăm umanitatea, este un an în care predispozițiile dezastrelor pot fi inhibate cu iubire, toleranță, înțelepciune și vibrație pozitivă. Este anul în care smerenia ne salvează de la multe încercări, iar fricile și anxietățile pot fi depășite prin noblețea convingerilor de iubire și de virtuți.
Potrivit profesioniștilor în astrologie chineză, arta de a armoniza spațiul în care trăim și în care lucrăm, cu necesitățile și oportunitățile cele mai favorabile, adică Feng-Shui, ne oferă , în acest an, o serie de soluții pentru atragerea celor mai bune ajutoare cerești. Fiind un an de încercare spirituală, depinde de noi ca 2022 să fie unul memorabil, prosper și frumos.
Cum putem adapta locuința noastră la aspectele cerești care se vor manifesta în anul Tigrului de Apă? Luăm o busolă și identificăm în care cameră sau în ce zonă a casei sunt principalele puncte cardinale și cele secundare. În fiecare dintre aceste zone reprezentând domeniile vieții noastre, anul acesta se vor afla anumite stele cu simbolurile aferente. Iată principiile de orientare și recomandările specialiștilor pentru anul Tigrului de Apă, potrivit măsurătorilor Feng-Shui profesioniste.
Centrul casei
Aici, în acest an, se află Steaua 5, temută pentru că reprezintă dezastrele. De fapt, simbolul acestei stele este Împăratul care, în 2022, se află în domiciliu, deci vrea să stea liniștit, în curățenie, nu vrea agitație, lumină agresivă sau șantiere. Remediile: evităm modificările, renovările, mobila masivă, petrecerile, gălăgia, certurile, lumina prea puternică, lumânările, mișcarea, agitația, cristalele sau ghivecele masive, păstrăm zona foarte curată și preferăm obiectele (eventual o lustră sau monede) rotunde din metal.
Nordul casei
În acest an, aici activează Steaia 1, a victoriei, a începuturilor de drumuri, care reprezintă cariera și asocierile, dar care poate fi amenințată de pierderi de bani, sănătate sau relații. Remediul cel mai la îndemână pentru a păstra cariera și banii în evoluție este acela de a menține axa Nord-Sud a casei deschisă, fără uși închise, fără blocaje, foarte aerisită, fără certuri și gălăgie mare.
Sudul casei
2022 aduce acestei zone Steaua 9, de multiplicare, faimă, recunoaștere a eforturilor. Este o conjunctură astrală favorabilă celor care sunt atenți la calea spirituală și pe care o încurajăm să ne ajute prin gânduri de recunoștință către îngeri, prin aprinderea de lumânări violet cu trimitere la sănătate și prin creșterea de lemn viu: vase cu bambus, ghivece cu bonsai.
Estul casei
Aici, Steaua 3 își face simțită prezența în sectorul de sănătate prin riscul de discordie, injurii, calomnii, certuri, țepe, gelozii, conflicte la muncă. Poate fi estompată/dezactivată prin elementul foc: o lumină puternică ori un covor roșu sau portocaliu.
Vestul casei
Este zona copiilor și a creativității, în care, în acest an, Steaua 7 aduce riscuri de agresivitate, bulling, tensiune, jafuri, incendii. Toate acestea pot fi ușor inactivate cu elementul apă: decoruri cu albastru și negru sau o vază cu flori în care permanent apa să fie curată.
Nord-Estul casei
În 2022, este binecuvântat de Steaua 8, care aduce prosperitate, bani, îmbogățire. Este sectorul educației, al evoluției personale și al activării intuiției. Un cristal al abundenței (de exemplu citrin), mereu curățat și îngrijit atrage toate acestea. De asemenea, pentru a menține aceste oportunități active, este bine să practicați altruismul și compasiunea, iar primul drum din acest an chinezesc este bine să fie spre N-E, fiind atenți să răspundeți cu toată inima la cei care au nevoie de ajutorul vostru!
Sud-Estul casei
Aici activează Steaua 4, stea de energie, bogăție, prosperitate, succes academic, învățare. Este o zonă benefică pentru persoanele care au probleme cu memoria. Este, de asemenea, steaua iubirii, aici fiind bine să amplasăm anul acesta rațele mandarine. Este steaua romantismului și a armoniei, motiv pentru care vom evita certurile în acest sector și vom aprinde lumânări albastre atunci când ne vom ruga să ne împăcăm cu cineva.
Nord-Vestul casei
Steaua 6 zboară, în acest an, prin sectorul tatălui sau al mentorului spiritual. Aici este potrivit să punem icoanele, tablouri cu persoanele pe care le admirăm. Este și steaua carierei, de aceea este bine să folosim această zonă pentru muncă, pentru a fi mai productivi și să întărim energia ei prin monede de metal legate cu ață roșie. Tot aici putem păstra în siguranță banii și bijuteriile.
Sud-Vestul casei
Zona mamei, a familiei, a iubirii, trece, în acest an, pe sub zborul Stelei 2, a bolilor. Atenție la afecțiunile abdominale și la certurile cu femeile. Dacă avem în această zonă dormitorul, este bine să folosim metal (un cadru de pat din metal, vase de metal sau decorațiuni rotunde din metal pe lângă pat), chiar și Wu Lou, celebrul vas de metal cu ierburi vindecătoare aromatice. Dacă zona de S-V a casei se află în baie sau în debara, nu folosiți niciun remediu.
Este recomandat ca toate aceste remedii să fie ajustate până pe data de 4 februarie și nu uitați: feng-shui înseamnă armonizarea spațiului astfel încât să fie cât mai comod, estetic, primitor, util, nu încărcarea lui cu kitch-uri! Iar dacă vă achiziționați remedii specifice, este bine să le energizați, măcar printr-un gând asupra rolului lor.
Un An Nou al Tigrului de Apă fericit!
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea