Ne aflăm, astăzi, în pragul unor schimbări, dar vom avea parte și de „recolte” de care ne vom bucura dacă manifestăm fermitate și voință. Runa Jera, a productivității, a mișcării ciclice și a dezvoltării inevitabile este susținută de Tyr (Teiwaz), a disciplinei, responsabilității și forței.
Runa Jera sau „runa justiției”, indicând, în numeroase cazuri, ieșirea dintr-o dilemă cu ajutorul unui sprijin legal, este echivalentul proverbului românesc „după faptă și răsplată”. Recompensa indicată de Jera se manifestă în realitate potrivit dictonului „toate lucrurile bune la timpul lor” sau, altfel spus, răsplata nu poate veni decât după îndelungate eforturi ori după fapte bune. Vom culege roadele acțiunilor noastre dacă vom manifesta calitățile unui adevărat războinic: forță, eroism, curaj, responsabilitate.
În tradițiile popoarelor scandinave, Jera este un semnificator al vremii sau al unei frumuseți reci, ucigătoare, iar în mitologia nordică, reprezenta o punte între lumi, periculoasă pentru cei neinițiați. Jera ne arată că recompensele muncii noastre apar în timp, iar dragostea sau succesul profesional se vor manifesta după ce vom dovedi răbdare și corectitudine. Ne putem aștepta la câștiguri importante, dar numai după eforturi. Tyr (Teiwaz) reprezintă victoria într-o cauză dreaptă: pentru bine, împotriva răului.
VEZI ȘI: RUNA MAGICĂ Wunjo și Isa: Eliberarea de problemele care ne apasă
Simbolizează dezvăluirea celor mai ascunse secrete din viața noastră sau a cuiva apropiat. Este momentul detașării de greutăți și al eliberării spiritului. Să ne folosim simțul practic și să nu lăsăm iluziile să ne abată de la drumul corect, pentru că doar recolta semănată cu răbdare și grijă va da roade. Greutățile vor fi învinse prin puterea voinței și unitatea gândirii, iar reușita va fi de durată și permanentă.
Sfatul runelor:
Să fim precauți! Planurile făcute deja riscă să fie date peste cap de schimbări neașteptate, cauzate de probleme stringente și frustrări neprevăzute apărute în viața cotidiană. De asemenea, suntem puși în gardă împotriva entuziasmului excesiv. Nerăbdarea este un prost sfătuitor. Să încercăm să fim mai destinși, să ne reexaminăm scopurile cu seriozitate și perseverență.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.