Simbolul lui Eihwaz este copacul vieții care își păstrează rădăcina în pământ și crengile în înaltul cerului. În mitologia nordică, era asociată Nornelor, entitățile care i-au dezvăluit taina runelor lui Odhin, și reprezenta efectul combinat al acțiunii unor forțe cosmice opuse. Runa prevestește o creștere spirituală și intelectuală.
Este indicat să ne îndepărtăm de rutină și să încercăm lucruri noi. Astăzi, ea este urmată de Isa, runa stagnării, a răbdării, a potențialului feminin și reflecției care acum ne anunță că perioada foarte dificilă se apropie încet-încet de final.
Combinația celor două rune simetrice ne avertizează că, orice am face, trebuie să acționăm cu înțelepciune și răbdare, să medităm, să privim odihna cu mare seriozitate pentru că avem risc de îmbolnăvire. Este indicat chiar să ne retragem din vâltoarea cotidiană pentru a percepe corect situațiile din jurul nostru. Este nevoie să fim flexibili și toleranți, dar să nu ne lăsăm influențați de opiniile celor din jur care ar putea fi pertinente.
Eihwaz ne arată că avem protecția divină, astfel încât chiar și obstacolele sau întârzierile sunt în favoarea noastră. Alături de Isa, Eihwaz indică o rezolvare a unei situații conflictuale. Totuși, suntem avertizați că dificultățile pot fi depășite numai pe bază de prevedere și perseverență în direcția cea bună.
VEZI ȘI: RUNA MAGICĂ Othala și Sowilo: Obstacolele pot fi depășite cu ușurință
Simbolistica lui Eihwaz arată forța cosmică transformatoare a timpului, necesitatea înțeleasă, răbdarea, sinteza contrariilor, dar și impulsul care determină o acțiune sau o dorință. Runa ne ușurează schimbările majore în viață. Urmată de Isa care, în plan spiritual, semnifică o răcire a relațiilor afective cu persoană iubită sau cu anturajul, consecința propriilor noastre acțiuni incorecte, apare posibilitatea obligației de a renunța la o mentalitate sau la niște obiceiuri proaste, pentru a merge mai departe.
Sfatul runelor:
Astăzi este bine să ne înarmăm cu răbdare pentru că apare o importantă amânare a rezolvării diverselor situații. Un răgaz de meditație ne va ajuta mult. Să avem precauție sporită, să evităm risipa și cheltuielile inutile.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea