• Runele ne dau, astăzi, soluția pentru a trece cu bine peste provocările zilei: stabilitatea căminului și orientarea către moștenirile spirituale ale familiei .
• Runa Hagalaz ne arată o zi cu potențial de distrugere, întârziere, pierdere.
• Runa Othala vine cu salvarea în fața problemelor, care se va concretiza prin sprijinul celor dragi.
Semnificația runei Hagalaz, pentru popoarele germanice, era aceea de „grindină”, ca o reprezentare concretă a forțelor elementare care scapă controlului uman și a căror manifestare este stihinică. De aceea, interpretările date lui Hagalaz includ întotdeauna ideea de constrângere, limitare, sau de întârziere, în cel mai bun caz. De multe ori, runa apare într-un tiraj pentru a indica faptul că viitorul este guvernat de forța destinului sau depinde întru totul de altcineva, de obicei un reprezentant al autorităților pe care nu îl cunoaștem și care ne influențează soarta în mod decisiv, dar detașat, uneori prin intermediul unei comunicări oficiale.
Astăzi, Hagalaz prevestește un succes obținut după eforturi susținute. Situații neobișnuite, crize, schimbări radicale ne pot aștepta astăzi, iar posibilele întârzieri pot fi transformate în perioade de introspecție și meditație, în vederea accelerării evoluției spirituale. Runa trebuie înțeleasă, chiar în conotațiile sale cele mai negative, ca un prilej de transformare a vieții în direcția cea bună.
În tradiția spirituală scandinavă, Hagalaz semnifica obstacolul inițiatic care trebuia depășit de eroul popular pentru a deveni inițiat în secretele magiei.
Ea vine cu efect transformator, putere de refacere fizică și psihică, creativitate intelectuală și artistică, relație afectivă trainică, având chiar sens de susținere. Aceasta este runa schimbării, care ne ajută să scăpăm de proaste obiceiuri și influențe negative, să îndepărtăm influențele nedorite, să rupem învățăturilor destructive. Hagalaz aduce idea distrugerii vechiului pentru creșterea noului. A venit momentul să deschidem ochii și să vedem realitatea care ne înconjoară și ce am putea să facem să ne îmbunătățim viața. Nu în ultimul rând, începem să simțim cum putem controla conflictele și agitația și să îi împăcăm pe toți. Apariția runei Hagalaz este un semn de protecție; runa prevestește un sprijin la necaz, „lumina de la capătul tunelului”, un răgaz pentru recuperarea forțelor, o conjunctură favorabilă pentru a începe o nouă relație amoroasă.
Spre confirmare, este urmată de Othala, rună a moșteniriii, a familiei și a casei. Othala semnifică necesitatea continuării efortului susținut pentru stabilizarea și fructificarea patrimoniului, a bunurilor spirituale și materiale acumulate în timp. Este semnul stabilității și liniștei în gospodărie. Simbolul acestei rune este un conducător de grup înconjurat de oameni care îl ascultă. Runa arată că urmează o perioadă de prosperitate, succes financiar și echilibru în viața personală. Reușim să achiziționăm o locuință sau ceva valoros pentru casă, ori să ne alegem un scop măreț pentru următoarea perioadă din viață. Arată că legăturile cu străbunii – materiale și spirituale – își vor face cât de curând simițite prezența și ei ne întind acum o mână de ajutor. Suntem recompensați pentru efortul depus fructificării calităților personale și primim în moștenire fie bunuri materiale (imobiliare, funciare sau financiare), fie bunuri spirituale (cărți vechi, manuscrise, obiecte de artă, etc.). De asemenea, Othala ne poate îndemna să apreciem ceea ce am moștenit, dar să nu rămânem ancorați în trecut, ci să ne menținem spiritul liber. Ca talisman, Othala ne ajută la întărirea legăturilor familiale și găsirea punctului de sprijin al existenței noastre.
Sfatul runelor:
Suntem pe drumul cel bun, așa că trebuie să perseverăm în eforturi. În dragoste, ne așteaptă momente fericite, pe care nu trebuie să le stricăm cu anxietăți ale trecutului. Ziua de astăzi cere o schimbare de optică însoțită de multă răbdare și diplomație, pentru că există un mare potențial ca temerile, angoasele și tensiunile să degenereze în conflicte.
CITEȘTE ȘI: Patru trasee și șapte curse la Maratonul Vinului 2022. Concursul va avea loc la Urlați
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea