Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

runa 17 mai
Categorie: Timp liber

 • Runele arată o zi plină de evenimente, în care sunt favorizate deplasările cu prosperitate și materializarea cu ușurină a planurilor noastre.
• Raido este runa călătoriilor, care ne arată și oportunități de începere unor noi negocieri sau aflarea unor vești de la mare depărtare.
• Fehu este runa prosperității, a câștigului material, dar care ne aduce și blândețe, toleranță, înțelegere.


Runa Raidho reprezintă simbolul călătoriei pentru popoarele nordice și avea drept corespondent material,un atelaj, fiind asociată carului care îl transporta pe zeul Thor. În accepția sa concretă, de călătorie, runa indică o călătorie de plăcere, lipsită de probleme sau piedici. În mod abstract, înțelesul runei trimite la o călătorie inițiatică, imaginară sau chiar o călătorie spirituală. Înțelesurile adiacente ale lui Raido sunt acelea de pelerinaj, schimbare destin, progres, lecție de viață, cercetare, căutare, dar și vibrația fundamentală a Cosmosului din tradițiile ezoterice. Raido ne indică drumul inițiatic sau „questa spirituala”, începutul unei experiențe de viață, schimbare în bine, transformare cosmică.
Raido ne indică o călătorie plăcută sau de loisir, o conjunctură favorabilă pentru distracții, noutăți surprinzătoare, proiecte profesionale noi, ieșirea dintr-o dilemă sau schimbarea punctului de vedere asupra unei probleme. Este runa care simbolizează schimbarea în viața personală, într-o relație intimă sau în cadrul familiei. Vom avea parte de o transformare spirituală sau fizică, vom dobândi acces spre forțele divinității și acestea ne susțin în tot ceea ce ne propunem.

CITEȘTE ȘI: Peştera Ialomiței va fi închisă, pentru lucrări

În varianta modernă, Raidho a căpătat și semnificația de oportunitate a începerii negocierilor sau tratativelor, sau chiar demararea unei afaceri de comerț. O altă conotație modernă este aceea conform căreia putem primi, în viitorul apropiat, o informație sau un mesaj cu noutăți de la mare distanță. Este momentul optim de a începe orice discuții de afaceri, pentru că runa Raido ne aduce inspirație și putem concepe strategia optimă. Raido ne ajută la regăsirea unui echilibru psihic și financiar satisfăcător. Într-un tiraj în care apare încadrată numai de rune cu semnificații pozitive, cum este Fehu, Raidho arată că noutățile neașteptate intervenite determină sau ajută o evoluție favorabilă a evenimentelor. Ca talisman, Raido ne oferă protecție în călătorii, ușurează schimbările și aduce schimbări, reface legături, arată drumul potrivit, ajută la alegeri și la calea cea dreaptă.
Este urmată de runa Fehu care vine cu prosperitate, bani, karmă, bunăstare, armonizare cu nevoile fizice și financiare, scopuri, promovare, autocontrol, echilibrare. Fehu are două aspecte: realitatea de zi cu zi a vieții și catalizatorul ce ne propulsează dincolo de scopuri. El este liantul între ceea ceea ce noi căutăm și casa noastră. Fehu ne aduce la realitatea zilnică și nu ne lasă să suferim după lucrurile imposibil de obținut.
Runa Fehu este o rună a câștigului material, dar, în plan superior, reprezintă și calitățile noastre morale. Semnificația cea mai des întâlnită pentru Fehu este aceea a prosperității dobândite prin hărnicie și răbdare, datorită eforturilor susținute. În cazul în care runa apare în ultima poziție a unui tiraj, sunt întărite caracteristicile acestei semnificații. Deși semnificația inițială la popoarele nordice era aceea de gospodărie înstărită, acest sens a cunoscut un proces de abstractizare, ajungând să indice mai întâi averea, în general, și, ulterior, un om de caracter, care își câștigă bunăstarea prin muncă cinstită. Este importantă mai cu seamă vestea bună pe care o dă apariția runei Fehu într-un tiraj, în cazul în care există o perioadă de austeritate financiară. Runa arată că se apropie zile de prosperitate! Acestea pot consta fie în șansa unei cariere mai bine plătite, fie într-o investiție financiară care produce rezultatele scontate, fie din răsplată pentru munca prestată anterior. Fehu ne arată, astăzi, că tot ceea ce ne dorim acum se realizează cu ușurință, vom putea să prosperăm financiar. Este momentul să ne urmăm visurile, dar să nu uităm să-i ajutăm și pe ceilalți dacă au nevoie de voi. Cu cât mai mult bine vom face, cu atât vom primi mai mult înapoi.
Runa Fehu prevestește un câștig material (sub orice formă), previzibil și dobândit prin munca noastră, stabilitate financiară, avere sub forma unei sume de bani sau a unor titluri de valoare, apar noi posibilități financiare sau începem fie o carieră nouă și profitabilă, fie o afacere rentabilă.
Sfatul runelor:
Astăzi, runele arată că este timpul să ne pregătim pentru călătorii ce ne vor aduce idealul mai aproape de realitate. Să fim receptivi la schimbări și transformări în jurul nostru, să nu abandonăm calea sprirituală pe care ne aflăm și mai ales valorile morale dobândite până acum. Eforturile noastre vor fi răsplătite din plin, atât în plan material, cât și etic, iar forțele divine sunt alături de noi.

VEZI ȘI: Finanțare europeană pentru promovarea zonei Valea Teleajenului. Proiect depus de CJ Prahova prin PNRR

Back To Top