• Runa Magica ne arată o zi cu satisfacții și recompense, în care eforturile noastre duc spre conexiunea cu lumea din jur, înțelegem corect situațiile și depășim cu ușurință problemele.
• Jera este runa recoltei, care ne trimite la ciclicitate, la evoluție, la mișcare și dezvoltare inevitabilă, iar toate eforturile noastre vor fi răsplătite.
• Runa Eihwaz reprezintă evoluția, deplasarea, conexiunea cu tot ce există în jurul nostru, accesul la informații, deschiderea drumurilor.
Runa Jera semnifică recompensă karmică, conformă proverbului românesc „după faptă și răsplată”. Din acest motiv, ea mai este denumită și „runa justiției”, indicând, în numeroase cazuri, ieșirea dintr-o dilemă cu ajutorul unui sprijin legal. Recompensa indicată de Jera se manifestă în realitate potrivit dictonului „toate lucrurile bune la timpul lor”. În mitologia nordică, runa reprezenta o punte între lumi, periculoasă pentru cei neinițiați, un fel de „cutia Pandorei”. Runa era utilizată, de asemenea, în theurgie (magie albă care are puterea de a stăpâni și dirija elementele naturii), pentru alungarea grindinei de către magii comunităților.
Jera ne arată astăzi, că toate forturile noastre vor fi răsplătite, dar mai ales răbdarea și corectitudinea cu noi înșine și cu ceilalți. Ea ne mai spune că nu trebuie să ne împotrivim forțelor destinului, să acționăm cu prudență și să lăsăm situațiile din jurul nostru să evolueze în ritmul propriu, dar care este cel corect. Runa aduce schimbare pentru fertilitate și creștere.
CITEȘTE ȘI: Cosmonautul Dumitru Prunariu vine la Ploiești. Află cum poți să îl întâlnești
Este urmată de runa Eihwaz, al cărei simbol este Copacul Vieții, Arborele Cosmic Ygdrasill care, în mitologia nordică, își păstrează rădăcina în pământ și crengile în înaltul cerului, susținând întregul univers cu cele nouă lumi ale sale. Eihwaz prevestește o creștere spirituală și intelectuală pentru care este necesar să ne îndepărtăm de rutină. Eihwaz indică acea conexiune cu toate spiritele din jur, transcenderea blocajelor și deschiderea drumurilor, accesul la înțelegerea unor situații sau evenimente, lucrul în echipă. Runa mai semnifică și rezolvarea unor probleme neglijate prea mult timp.
Alături de Jera, runa Eihwaz arată deblocarea unor situații dificile, limpezirea evenimentelor, iar în ultima poziție, ea ne spune că urmează depășirea unor probleme cauzate de faptul că scopurile abordate au fost în contradicție cu necesitățile noastre reale.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne avertizează, astăzi, asupra riscului de schimbări neașteptate, pe care trebuie să le abordăm cu prudență și mare diplomație. Posibilele amânări ale rezolvărilor sunt urmarea desfășurării naturale a situațiilor și soluțiile vin din acceptarea ritmului natural al lucrurilor. Runa Magica ne mai pune în gardă asupra flexibilității în fața unor transformări care, deși se realizează cu un mare consum nervos, ne deschid oportunități și ne ușurează trecerea prin anumite situații dificile.
CITEȘTE ȘI: Muzeul de Istorie. 125 de ani de la Inaugurarea Monumentului Vânătorilor
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană