Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

runa 17 ianuarie 23
Categorie: Timp liber

 

• Runa Magica ne arată o zi cu un mare potențial de eliberare, depășire a limitelor și creativitate, se ridică blocaje în viața noastră și se descătușează talente native pe care nici nu le-am cunoscut.
• Isa este runa inactivității, a avertismentelor, ea ne spune „Stai!”, ne avertizează că un răgaz de meditație și detașare de agitație ne vor ajuta să găsim cele mai bune soluții.
• Runa Sowilo ne confirmă succesul zilei, eliberarea, lumina, soarele, limpezirile și explicațiile, dar și cea mai mare formă de iubire și fericire.

Runa Isa semnifică blocarea planurilor sau acțiunilor noastre, fiind asociată cu „înghețul”, inactivitatea, blocajele feminine, stagnarea, răbdarea, potențialul, reflecția, meditația, odihna, retragerea. Suntem sfătuiți să gândim de două ori înainte de a acționa, ne putem aștepta întârzieri și amânări, dar acestea sunt numai trecătoare. Răceala emoțională față de unele persoane este posibilă, dar va fi depășită, pentru că îndepărtarea este doar o consecință a propriilor noastre acțiuni negative, iar dacă le înțelegem și le corectăm, vom recăpăta afecțiunea la care tânjim. Isa ne mai atenționează că există nevoia de a renunța la anumite mentalități eronate sau la niște obiceiuri proaste, pentru a merge mai departe. Ziua are un potențial de iluzie, motiv pentru care nu ne lăsăm controlați pentru că suntem ușor de influențat și riscăm să nu mai vedem problemele cu adevărat importante. Puterea runei Isa conduce la manifestarea și dezvoltarea unor talente native.

 CITEȘTE ȘI: Câmpineanca Georgeta Popescu este din nou vicecampioană mondială

Este urmată de runa Sowilo, care ne anunță succes, glorie, energie pozitivă, creștere, putere, activitate, fertilitate, sănătate. Se ridică blocaje, se manifestă abilități, talente creative și vindecare sufletească. Runa Sowilo este benefică, fiind considerată runa victoriei, ce reprezintă fulgerul energiei divine sau razele solare. Apariția ei arată că putem învinge ușor toate obstacolele. Runa Sowilo exprimă victoria obținută prin acțiune, hotărâre și asigurată de o mare vitalitate. Avem forța necesară pentru depășirea obstacolelor și dificultăților în realizarea ideilor și dorințelor. Beneficiem de entuziasm, generozitate, vindecare, mare putere de recuperare și vitalitate regăsită. De asemenea, ne putem aștepta la preluarea unei responsabilități importante sau la recunoașterea capacităților noastre.
Deși runa ne avertizează că a venit timpul să ne ocupăm de noi înșine, să ne clarificăm ceea ce era ascuns și blocat până acum, ea ne sugerează și că avem drumurile deschise. De asemenea, astăzi nu ne lăsăm înșelați de aparențe pentru că nu tot ce este frumos este și benefic, existând riscul de a fi mințiți sau înșelați.

Sfatul runelor:
Runa Magica ne atenționează, astăzi, asupra posibilității unor greutăți și întârzieri, dar răbdarea ne va conduce la succesul scontat. Astăzi evităm risipa și cheltuielile inutile. Runa Magica ne pune în gardă împotriva exceselor și a dorinței de a reuși prea repede. Nu confundăm entuziasmul cu impulsivitatea. Învățăm să avem încredere în drumul ales și ne exprimăm calitățile fără să urmărim ambiții nemăsurate și să încălcăm drepturile celor din jur.

CITEȘTE ȘI: VIDEO LINK. Miss Universe: R'Bonney Gabriel din Statele Unite

Back To Top