• Astro conjuncturile ne arată o zi destul de armonioasă, în care preocupările noastre vor fi înclinate spre frumos, creativitate, artă, psihologie, subiecte spirituale, dar vom dori acut și mai mulți bani.
• Energiile zilei sunt lente, calme, însă profunde, ceea ce ne va da predispoziția către dezvoltare fără grabă.
• Astro vibrația ne dă un potențial intuitiv mare, dar pentru cei care sunt ancorați scrict în materialitate, există o senzație de confuzie extremă, la care pot face față numai cu o analiză profundă a situațiilor. Să aflăm cum este influențată fiecare zodie.
Berbec – Astăzi ai chef să te aduni, ai nevoie să te reconectezi cu tine, ai tendința spre introspecții și mediații pentru care astro predispozițiile îți aduc revelații, înțelegeri noi, oameni cu soluții noi.
Taur – Ai o mulțime de planuri pe care vrei să le pui în aplicare cu partenerii, colaboratorii sau chiar familia, însă apar amânări, astro blocaje pentru a te obliga să ții seama mai mult de cei dragi.
Gemeni – Pentru tine, astăzi este o zi de muncă, așa că atragi chiar tu contexte socio-profesionale cu potențial de creativitate și dezvoltare, astro susținere pentru schimbarea unor strategii și a unor condiții de viață.
Rac - Treci printr-o zi cu astro conjuncturi foarte favorabile schimbării de mentalitate, nu te lăsa manipulat de opiniile celor din jur, ci analizează totul până când ajungi să îți faci planuri coerente și benefice.
CITEȘTE ȘI: RUNA MAGICA. 17 APRILIE: HAGALAZ ȘI BERKANA – CREATIVITATE
Leu – Ai ocazia astăzi să îți achiți datoriile, să îți reconsideri relația cu banii și să atragi bunăstare în casa ta, astro recomandare de a nu te împrumuta, exvită exagerările, ascultă-i și pe cei din jur care ți-ar putea aduce soluții inedite.
Fecioară – Mare atenție la ce se vorbește în jurul tău, astăzi, pentru că poți afla lucruri despre existența unor conflicte mocnite de care nu știai, astro susținere din sfera parteneriatelor, ești ferit de problemele altora.
Balanță – Ocupă-te în primul rând de sănătatea ta pentru că ai exagerat cu eforturile, iar acum se văd efectele, ferește-te de promisiunile altora și profită de ziua liberă.
Scorpion – Ai o zi excelentă pentru comunicare, simți nevoia de afectivitate din partea celor din jur, evită să stârnești discuții sau să aduci reproșuri celor dragi.
Săgetător – Posibile tensiuni în familie pe fondul unor responsabilități din gospodărie, astro conjuncturile aduc fluctuații în zona relațiilor, fii prudent și evită certurile sub orice formă.
Capricorn – Astăzi pot apărea tensiuni în zona profesională din cauza unor nemulțumiri legate de salarizare sau recompensa muncii, fii prudent și nu depăși limitele bunului comportament pentru că ai putea să îți strici iremediabil imaginea în ochii celorlalți.
Vărsător – Vorbești mult, ai tendința de a cheltui și de a dezvălui ceea ce ce ai construit până acum în umbră, astro sfat pentru dozarea eforturilor , ai nevoie de forțe pentru a face față unor tensiuni profesionale.
Pești – Ai chef de distracție, astro predispoziție către comunicare, dialoguri și relaționări, atitudinea deschisă și atmosfera plăcută te fac să atragi respectul și aprecierea multor persoane, evită dezvăluirile personale când ești în grup.
CITEȘTE ȘI: AL BANO ÎȘI SERBEAZĂ ANIVERSAREA DE 80 DE ANI ȘI LA BUCUREȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană