Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

runa 4 mai 23
Categorie: Timp liber

 

• Runa Magica ne arată o zi în care avem productivitate, ne dezvoltăm și înaintăm cu succes recunoscut de cei din jurul nostru.
• Jera este runa ciclicității, a culturii și a înfloririi, care ne asigură asupra recompenselor de care vom beneficia în urma eforturilor noastre.
• Runa Sowilo este cea care ne indică succesul, recunoașterea, dar și vindecarea sufletească.

Runa Jera are înțelesurile de recoltă, ciclicitate, productivitate, mișcare, dezvoltare inevitabilă. Runa semnifică recompensă karmică, conformă proverbului românesc „după faptă și răsplată”. Din acest motiv, ea mai este denumită și „runa justiției”, indicând, în numeroase cazuri, ieșirea dintr-o dilemă cu ajutorul unui sprijin legal. Recompensa indicată de Jera se manifestă în realitate potrivit dictonului „toate lucrurile bune la timpul lor” sau, altfel spus, răsplata va veni cu siguranță după îndelungate eforturi ori după fapte bune. Jera ne arată că vom avea parte de momente plăcute în cuplu sau succes profesional. Răbdarea și corectitudinea voastră vor fi răsplătite. O singură condiție pune Jera: să rămânem onești cu noi înșine și cu cei din jur.

CITEȘTE ȘI: „THE SPRING POEM”, O LUCRARE ÎN PRIMĂ AUDIȚIE ABSOLUTĂ, DEDICATĂ FILARMONICII „PAUL CONSTANTINESCU” PLOIEȘTI

Astăzi, Jera este urmată de runa Sowilo, ceea ce ne indică un câștig neașteptat. Sowilo reprezintă succesul, gloria, energia pozitivă, creșterea, puterea, activitatea, sănătatea. Runa Sowilo este benefică, fiind considerată runa victoriei, ce reprezintă fulgerul energiei divine sau razele solare. Apariția ei ne arată că, în acțiunile noastre, putem învinge ușor toate obstacolele, întrucât ne bucurăm de sprijinul ierarhiilor celeste. Astăzi, Sowilo ne asigură de entuziasm, generozitate, vindecare, mare putere de recuperare și vitalitate regăsită. De asemenea, ne putem aștepta la preluarea unei responsabilități importante sau la recunoașterea capacităților noastre.
Runa ne aduce, însă, și unele avertismente: este momentul să ne încărcăm bateriile după o perioadă dificilă și nu ne lăsăm impresionați de strălucirea provizorie a unor situații sau a unor promisiuni, acestea sunt doar aparente și nu tot ce este frumos este și benefic, iar dacă alegem acest drum, riscăm să fim mințiți sau înșelați.

Sfatul runelor:
Runa Magica ne avertizează astăzi să fim precauți cu tot ceea ce este prea frumos ca să fie și adevărat. Planurile făcute deja riscă să fie date peste cap de schimbări neașteptate. Deși este o zi bună din punct de vedere al corectitudinii acțiunilor noastre și ne putem dezvolta planurile, Runa Magica ne pune în gardă asupra exceselor și a dorinței de a reuși prea repede. Astăzi, suntem atenți să nu confundăm entuziasmul cu impulsivitatea și ne exprimăm calitățile fără să urmărim ambiții nemăsurate.

CITEȘTE ȘI: COLOCVIUL „COREGRAFIA DANSULUI TRADIȚIONAL ASTĂZI”: 4-7 MAI LA BUȘTENI

Back To Top