Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

runa 5 iunie 23
Categorie: Timp liber

 

• Runa Magica ne aduce, astăzi, mai multe avertismente pentru a ne face conștienți de riscul unor sacrificii în folosul celorlalți și a potențialului de egoism din partea unor persoane cu autoritate.
• Algiz este cea mai puternică rună de protecție, care ne arată astăzi că susținerea pe care o avem constă în atenționarea de a evita ofertele care ni se prezintă deoarece ele sunt bazate pe minciuni și prefăcătorie din partea unor persoane pe care ne bazăm.
• Runa Kenaz ne recomandă să fim precauți pentru că putem fi duși în eroare de unii prieteni nesinceri, riscând să ajungem țapii ispășitori pentru greșelile altora.

 

Runa Algiz ne arată protecție, asistență, apărare, avertisment, sprijin, profesor, dilemă etică. Algiz este considerată o rună a norocului și a protecției divine prin care suntem atenționați la timp despre posibile evenimente negative ce vor putea fi astfel evitate.
Astăzi, runa arată o înșelare, un sacrificiu în folosul apropiaților sau chiar ponoase de pe urma greșelilor altora. În acest caz, runa recomandă prudență maximă și refuzarea unor oferte aparent atrăgătoare sau evitarea unor persoane rău-intenționate, care ar dori să profite de pe urma noastră. Conotația de ordin spiritual-afectiv a runei Algiz răsturnate este aceea de a se tatona relația amoroasă nou începută, până la elucidarea adevăratelor intenții și gânduri ale partenerului. Astăzi, Algiz ne avertizează asupra riscului de egoism din partea părinților sau a superiorilor, minciuni și prefăcătorie din partea persoanelor de la care așteptăm un sprijin, comunicare defectuoasă, confuzie în gândire cauzată de surprizele neplăcute create de ceilalți, refuz de a analiză sau de a învață lecțiile vieții.

 CITEȘTE ȘI: MUSK CONFIRMĂ PLANURILE DE A REDENUMI TWITTER

Este urmată de Kenaz, runa focului, cu înțelesurile de înțelepciune, vedere interioară, soluție la o problemă, creativitate, inspirație, iluminare. Runa Kenaz este o rună deosebit de benefică, fiind un indicator al puterii, energiei și forței. Pentru popoarele nordice, Kenaz simboliza elementul foc și căldura inimii. Apariția ei ne asigură de protecția divină și care ne va deschide noi orizonturi și oportunități. Astăzi, runa Kenaz ne atenționează asupra unor schimbări frustrante absolut necesare evoluției noastre sau, în concret, o ofertă care trebuie refuzată. Runa ne arată riscul de sacrificii materiale pentru cei apropiați numai în beneficiul lor, putem fi chiar induși în eroare de falși prieteni și putem ajunge țapul ispășitor pentru greșelile acestora. Atenție la orice ofertă de colaborare sau asociere dubioasă, pentru că ele trebuie refuzate cu fermitate. Cu toate acestea, beneficiem din plin de susținere spirituală, ceea ce ne va salva din multe provocări.

Sfatul runelor:
Runa Magica ne sfătuiește astăzi să ne bazăm pe experiența celor mai înțelepți decât noi, dar numai după ce am tecut totul prin filtrul gândirii. Pentru a ieși din situații încurcate, vom avea nevoie de prudență și de capacitatea de a vedea situațiile problematice în ansamblu. Runa Magica ne anunță că norocul ne va însoți și vom primi intuitiv, în timp util, semnalele în cazul apariției unui pericol iminent.

CITEȘTE ȘI: „ELEVII SUNT ALĂTURI DE PROFESORI!”: SCRISOAREA UNUI ELEV DE CLASA A XII-A

Back To Top