• Runa Magica ne arată o zi în care vom avea nevoie de curaj, disciplină și sentimentul dreptății pentru a trece peste provocări și a ne putea manifesta evoluția.
• Tyr este runa victoriei în conflicte, a dreptății și a curajului, dar care implică și o anumită doză de sacrificiu pentru a ajunge la scopurile nobile.
• Runa Eihwaz reprezintă procesul evoluției și conexiunea la tot ceea ce înseamnă viață în jurul nostru, o transformare în bine și rezolvări.
Runa Tyr are semnificațiile de curaj, disciplină, responsabilitate, autosacrificiu, conflict, forță, calea războinicilor. Reprezintă toate calitățile asociate cu divinitatea: forță, eroism, obligații și responsabilitate, dar și un adânc mister. Simbol al luptei și fermității necesare pentru a cuceri, Tyr reprezintă victoria într-o cauză dreaptă: pentru bine, împotriva răului. Runa ne indică dezvăluirea unor secrete, dar și momentul detașării de greutăți și al eliberării spiritului. Runa Tyr ne atenționează să ne folosim simțul practic atunci când facem planuri de viitor, dar și să evităm să ne pierdem în mărunțișuri pentru că astăzi există riscul iluziilor. Greutățile vor fi învinse prin puterea voinței și unitatea gândirii, iar reușita va fi de durată și permanentă.
Este urmată de Eihwaz, runa transformnării și a inițierilor. Simbolul acestei rune este Copacul Vieții, Arborele Cosmic Yggdrasill, care își păstrează rădăcina în pământ și crengile în înaltul cerului și susține întregul univers cu cele nouă lumi ale sale. Eihwaz prevestește o creștere spirituală și intelectuală care presupune îndepărtarea de rutină. Runa indică o protecție divină pentru atingerea scopurilor noastre, dificultățile pot fi depășite pe bază de prevedere și perseverență în direcția cea bună și este o zi bună pentru rezolvarea unor probleme neglijate prea mult timp. Eihwaz ne arată că este momentul să ne plătim toate datoriile de onoare față de cei pe care i-am nedreptățit și reușim să depășim o situație dificilă chiar dacă avem un consum nervos. Runa ușurează schimbările.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne pune în gardă împotriva entuziasmului excesiv. Avem tendința de a sări peste etape, dar nerăbdarea este un prost sfătuitor căruia, dacă îi cedăm, nu ne vom atinge țelurile. Runa Magica ne sfătuiește astăzi să fim mai destinși, să nu privim orice provocare cu încrâncenare dar să ne reexaminăm scopurile cu deosebită seriozitate și perseverență în efortul personal. Astăzi ne punem la treabă răbdarea și capacitatea de a vedea esența situațiilor în care ne aflăm.
CITEȘTE ȘI: EXPOZIȚIE: „TIDAL WAVE, 80 DE ANI DE LA VALUL NIMICITOR” - 1 AUGUST 1943
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană