• Runa Magica ne arată o zi în care avem parte de multe satisfacții datorate înțelegerii unor aspecte ascunse până acum ale situațiilor în care ne aflăm, însă apar și asocieri nepotrivite pe care trebuie să le refuzăm cu istețime.
• Dagaz este runa răsăritului, a timpului scurt, care ne indică astăzi conștientizări, înțelegeri bruște, clarificări majore și rapide.
• Runa Kenaz reprezintă elementul foc, învățarea, înțelegerea, căldura inimii și pasiunea, care astăzi ne avertizează să evităm ofertele prea frumoase.
Runa Dagaz este simbol al soarelui de primăvară ce determină creșterea și înflorirea. Dagaz reprezintă o dezvoltare favorabilă, pe deplin consimțită, însoțită de entuziasm și speranță. Este runa ce semnifică ziua, ieșirea din întuneric la lumină, conștientizarea, înțelegerea, transformarea spirituală. Dagaz ne indică astăzi prosperitatea, mărirea, sănătatea recăpătată, triumful asupra situației potrivnice. Posibilitățile de rezolvare se înmulțesc și ne vin în întâmpinare, scoțând la lumină o altă fațetă a noastră, resurse lăuntrice necunoscute sau neexploatate până acum. Dagaz ne spune că acum umbra începe să coboare și situațiile care ni se păreau până acum confuze încep să devină mai clare.
Este urmată de runa Kenaz, simbol al focului, care ne arată înțelepciune, vedere interioară, soluție la o problemă, creativitate, inspirație, iluminare și căldura inimii. Runa Kenaz este o rună deosebit de benefică, fiind un indicator al puterii, energiei și forței. Runa ne arată că, indiferent de obstacolele și problemele cărora trebuie să le facem față, beneficiem de o protecție divină și o perioadă de serenitate, ce constituie un răgaz binevenit. În general, runa anunță o serie de întâmplări benefice, atât de natură materială, cât și spirituală, care ne vor deschide noi orizonturi și oportunități. Astăzi, Kenaz ne avertizează că există posibilitatea să facem sacrificii materiale pentru cei apropiați, eforturile noastre sunt numai în beneficiul celorlalți, putem fi chiar induși în eroare de falși prieteni și ajunge țapul ispășitor pentru greșelile acestora. Runa ne atenționează că poate apărea și o ofertă de colaborare sau o asociere dubioasă ce trebuie refuzată din cauza unei implicări în afaceri riscante cu partenerii neloiali. O veche relație ar putea să se încheie și a venit momentul să ne desprindem de trecut pentru a începe noi proiecte. Kenaz ne ajută la inspirații creative în studiu și la tratarea anxietății și depresiilor.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne pune în gardă împotriva tendinței de grabă și de a ne minți singuri. Contraziceri sau schimbări pot să ne pună într-o situație inconfortabilă, așa că este o zi în care trebuie să fim cinsștiți mai ales cu noi înșine, dar și prudenți pentru a evita capcanele care se ivesc. Ne aflăm în pragul unor înnoiri, al unei ameliorări, cu condiția să ne înlăturăm îndoielile și ezitările. Runa Magica ne sfătuiește astăzi să avem încredere în vocea interioară și să încercăm să ne folosim discernământul.
CITEȘTE ȘI: FILAFEST, ATMOSFERĂ EXTRAORDINARĂ LA FESTIVALUL DEDICAT FILARMONICILOR DIN ROMÂNIA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană