• Runa Magica ne arată o zi în care vom fi nevoiți să luăm cele mai înțelepte decizii, suntem sprijiniți în alegerile și manifestarea talentelor noastre de persoane mai experimentate din jurul nostru.
• Ansuz, runa comunicării sub toate formele ei, inspirația divină, puterile interioare neobișnuite, ne arată că suntem sprijiniți cu sfaturi.
• Runa Thurisaz, reprezentând protecția împotriva oricărei forme de agresiune, calea războiului și energia masculină ne indică nevoia de fermitate în abordarea scopurilor noastre.
Runa Ansuz reprezenta pentru popoarele germanice, semnificația de „grai” sau „gură”, indicând primirea unui sfat bun și dezinteresat, o ucenicie sau un noviciat într-o nouă profesie și chiar obținerea înțelepciunii, echilibrul dintre minte și corp, clarviziunea. Apariția ei indică faptul că putem acționa fără teamă, vom da dovadă de precauție și înțelepciune, surmontând orice obstacol apărut. Un sfat bun și onest poate veni fie de la o rudă mai în vârstă. În accepțiunea ei modernă, runa arată ucenicia într-o nouă meserie, un interviu pentru angajare, examen sau test scris, sprijin într-o nouă profesie. Runa Ansuz este simbolul harului spiritual dăruit de divinitate, sprijinul altruist, capacitățile paranormale, un talent deosebit, un dar divin, de obicei în legătură cu arta, poezia, oratoria. Runa mai poate sugera și începutul unei noi vieți, însoțit de puterea forțelor divine, cu care avem astăzi un contact puternic.
CITEȘTE ȘI: FESTIVALUL DE TEATRU "TOMA CARAGIU". PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTULUI
Este urmată de runa Thurisaz, alături de care recomandă o acțiune decisă împotriva adversarilor, pentru a putea obține succesul. Runa Thurisaz reprezintă în mitologia germanică ciocanul Mjolnnir, arma zeului Thor, considerat protectorul oamenilor și al bunurilor. Semnificația tradițională a runei cu acest simbol era aceea de fulger, sexualitate masculină, conflict, calea războiului, dar și protecția fermă împotriva oricărei forme de agresiune. Protecția oferită de această rună este violentă, ține la distanță provocările și favorizează faptul că ne vom afla la locul și timpul potrivite pentru a obține succesul în acțiunile noastre. Cu toate acestea, runa Thurisaz ne avertizează că nu trebuie să ne „îmbătăm cu apă rece”, și vom avea nevoie de sfaturile bune ale celor din jur sau trebuie să fim precați pentru că vom avea de-a face cu adversari mai puternici din punct de vedere intelectual sau financiar. Runa Thurisaz ne anunță astăzi o schimbare în bine datorată fermității de care dăm dovadă, o putere erotică deosebită care poate fi folosită în toate sferele vieții. Luăm decizii numai după consultarea unor persoane înțelepte sau experimentate în domeniul vizat. Runa ne asigură că reușim să obținem ajutorul divinității.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne sfătuiește astăzi să fim atenți la comunicare și la ceea ce ne conectează cu ceilalți. Faptul că suntem prea pătimași pentru a putea judeca obiectiv ne împiedică să rezolvăm o problemă, de aceea avem nevoie de sfatul celor mai înțelepți. Astăzi este important să rămânem modești și să deschiși la inspirația lumii spirituale. Runa Magica ne spune că a venit momentul potrivit pentru a acționa, iar deschiderea la sugestiile persoanelor experimentate ne aduce succesul.
CITEȘTE ȘI: NOUL PROIECT PRIVIND PLĂȚILE ÎN NUMERAR, PUBLICAT ÎN TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană