• Ca în fiecare an, târgurile de mărțișoare din centrul Ploieștiului s-au deschis cu oferte și cadouri „la modă”.
• Ce se poartă în acest an și cum încearcă mulți comercianți să atragă publicului, ne-au spus chiar cei care și-au adus produsele la vânzare.
Târgul de mărțișoare din Centrul Civic al Ploieștiului s-a deschis, în acest weekend, fără prea mult entuziasm, iar cumpărătorii sunt destul de rezervați, deocamdată.
„Am venit să mă uit, să văd ce a apărut nou și să testez ofertele”, ne-a spus o doamnă care privea atent mărțișoarele handmade ale unui artist producător.
„Unele sunt asemănătoare sau chiar sunt cele rămase de anul trecut. Văd că e plin de broșe și brățări, dar față de mărțișoare din plastic sau cele chinezești, acum abundă florile tricotate sau buchetele din flori uscate. Încă nu m-am hotărât, mai caut ceva care să mă convingă”, ne-a spus părerea o altă doamnă.
Totuși, ce se poartă în acest an, ne-au dezvăluit artiștii care au adus produse hand-made. „Pentru noi, fiecare an vine cu provocări pentru că trebuie să atragi clienții cu lucruri noi. Dacă anul trecut ne-am concentrate pe coliere, brățări, anul acesta am realizat broșe din mărgele, cu un design nou, mai atractiv, dar și cercei sau seturi de bijuterii și inele care pot fi cadouri foarte reușite de Mărțișor sau de 8 Martie”, ne-a spus Sorina Gheorghiu, producător de obiecte hand-made.
„Anul acesta am adus lucruri noi, mărțișoare create de noi din materiale naturale, care să ducă cu gândul la mărțișoarele tradiționale românești, fără plastice sau chinezării. Am adus și diverse sculpturi, figurine din lemn, tablouri sculptate sau pictate de noi în spiritul Mărțișorului, dar și jucării împletite, care atrag copiii”, ne-a mai spus un alt producător.
„Ne-am gândit, de această dată, la unele mărțișoare mai deosebite: din ceară parfumată, care pot fi o surpriză plăcută pentru un cadou de ambele sărbători. Avem și diverse produse cu lavandă, dar și mărțișoare clasice, făcute de noi pentru toate gusturile”, ne-a mai arătat o tânără producătoare.
Multe dintre standuri au expus clasicele brățări cu mărțișoare, bijuterii placate cu aur sau argint, obiectele decorative cu multe flori și animale, magneți cu flori și șnur de mărțișor, iar de la târg nu lipsesc nici figurinele printate la imprimante 3D, doar-doar ploieștenii vor fi convinși să cumpere ceva interesant. Prețurile sunt asemănătoare celor de anul trecut.
Târgul de mărțișoare din Centrul Civic al Ploieștiului este organizat de Societatea Servicii de Gospodărire Urbană și va rămâne deschis până pe data de 9 martie.
Și Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” a deschis porțile propriului Târg de mățișoare, în spațiul parcării dintre Palatul Culturii și Parcul Toma Socolescu. Anul acesta este cea de-a opta ediție, la care participă numai artiști producători. Târgul va fi deschis până pe data de 1 martie, zilnic, între orele 10:00 - 18:00. „Vă așteptăm să descoperiți creațiile unor participanți talentați - meșteri populari, artizani și artiști plastici din Prahova - care au pregătit pentru voi mărțișoare și alte obiecte decorative deosebite. Haideți să sărbătorim împreună venirea primăverii și să sprijinim talentul și creativitatea locală!”, este invitația reprezentanților CJC Prahova „Acad. Eugen Simion”.
GALERIE FOTO:












CITEȘTE ȘI: PRIMĂVARA VINE CU ROMANTISM ȘI BUCURIE LA TEATRUL „TOMA CARAGIU”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană