• Astro aspectele zilei ne predispun la confuzie, iluzie, tendința de a nega adevărul, teatralitate și tensiuni în relații, așa că avem nevoie să fim foarte stăpâniți și să ne gestionăm reacțiile cu înțelepciune.
• Energiile sunt dinamice și puternice, amplificând iritarea, reactivitatea la control sau la constrângeri, neîncrederea în noi înșine și dezamăgirea în fața unor idealuri care se dovedesc nerealiste, făcându-ne vulnerabili la manipulare.
• Astro vibrația zilei ne aduce o gură de aer accentuând creativitatea și conștientizările în urma introspecțiilor. Să aflăm cum sunt influențate zodiile.
Berbec – Nevoia de apreciere și iubire este uriașă astăzi, astro aspecte care aduc schimbări în relații, consolidând parteneriatele acolo unde se poate și rupând colaborările toxice, relațiile cu copiii trec la un nou nivel, mai matur.
Taur – Înnoire în casă, astro conjuncturi favorabile pentru schimbarea locuinței, achiziționarea unor bunuri valoroase pentru gospodărie sau redecorare la nivel mare, fii tolerant și înțelegător cu cei dragi, mai ales dacă sunt momente în care își exprimă frustrările.
Gemeni – O zi bună pentru întâlniri, dialoguri, cunoștințe noi care se vor dovedi loiale pe termen lung, astro energii care răscolesc mentalul, atenție la ce vorbești și la reactivitatea accentuată pentru că există risc de gafe, evită deciziile majore.
Rac – Se anunță bani, astro conjuncturi favorabile câștigurilor, posibile cadouri valoroase neașteptate, cu toate acestea ești tentat să cheltuiești mult, iar diverse persoane din jur vor să profite de reușitele tale, analizează bine ce ai de cumpărat și nu te abate de la listă.
Leu – Multă energie și mari șanse de a schimba modul de relaționare, astro elemente care accentuează nevoia de transformare personală, activitățile de înfrumusețare și îngrijire corporală, înnoire a garderobei sau chiar înscrierea la unele cursuri.
Fecioară – Singura ta dorință este de a fi lăsat în pace astăzi, pentru a putea gândi în voie asupra evenimentelor din ultima perioadă, astro conjuncturi benefice pentru aflarea unor secrete sau intenții ascunse și pentru trasarea unor noi planuri de viață.
Balanță – Schimbări în relații, astro aspecte mai tensionate, care pot duce la despărțiri, dar care atrag, în același timp, persoane interesante, dispuse să te susțină, este momentul potrivit să tragi concluziile asupra oamenilor pe care i-ai ales să te însoțească.
Scorpion – Astro contexte care conturează o nouă etapă profesională, pot apărea noi responsabilități pe termen lung, iar reacțiile tale sunt în lumina reflectoarelor, fii diplomat cu persoanele oficiale și ai încredere în forțele tale.
Săgetător – Noutăți de la persoane aflate la mare distanță, sunt astro susținute activitățile care vizează studiile, călătoriile, reuniunile cu oameni de înaltă calitate, ai grijă de imaginea ta socială și păstrează-ți atitudinea elegantă.
Capricorn – O nouă etapă financiară prinde contur, mai ales în ceea ce privește bunurile deținute în comun, astro elemente care ajută colaborările, afacerile, parteneriatele, este oportun să faci planuri de investiții, dar nu semna acte astăzi și nu face promisiuni.
Vărsător - Parteneriatele sunt bulversate, unele colaborări se pot rupe, pot fi luate în discuție separări, divorțuri, astro energii tensionate accentuează discrepanțele de opinie, controlează-ți reacțiile, fii prudent la reactivitate și impulsivitate.
Pești – Sănătatea îți dă de furcă și riști să amâni unele responsabilități, astro momente care aduc oportunități în activitatea profesională, cu beneficii pe termen lung, așa că fii blând cu tine și ocupă-te de îndatoriri cum poți tu mai bine.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană