• Astro conjuncturile zilei ne predispun la exprimare, vrem să spunem ceea ce avem pe suflet, însă este necesar să evităm victimizarea și să vorbim coerent, stilat, elocvent.
• Energiile zilei ne încurajează să îmbinăm creativitatea cu emoțiile, astfel încât putem realiza sau construi anumite proiecte extraordinare.
• Astro vibrația zilei amplifică intuiția, sensibilitatea, introspecțiile, ajutându-ne, astfel, să avem mai multă claritate în intenții. Să aflăm cum este influențată fiecare zodie.
Berbec – Astro elemente care amplifică emoțiile, nevoia de tandrețe și preocupările pentru casă, verifică defecțiunile din gospodărie și ocupă-te pe îndelete de nevoile locuinței, dar și de problemele celor dragi.
Taur – Mici drumuri, astăzi, prin care rezolvi mai multe restanțe personale sau profesionale, astro aspecte care amplifică riscul de defecțiuni, așa că verifică de două ori mijlocul de transport, nu te implica în treburile celorlalți.
Gemeni – Astro conjuncturi care aduc în lumina reflectoarelor câștigurile de la locul de muncă, poți primi anumite sume, dar calculează bine prioritățile, evită cum poți împrumuturile pentru că anumite credite se vor dovedi mult prea greu de achitat în viitor.
Rac – Multă energie astăzi, astro contexte emoționale care te predispun la fluctuații ale stărilor de spirit, este momentul să te ocupi de tine și de sufletul tău, o zi bună pentru înfrumusețare, terapii neconvenționale, fii prudent la muncă.
Leu – Astro energii care accentuează nevoia de discreție, sănătatea este vulnerabilă, dar consultă mai multe opinii medicale pentru că pot apărea erori greu de remediat, privește de la distanță conflictele de la muncă.
Fecioară – Relațiile cu prietenii se află printre priorități, astro vibrații de socializare dar și planuri din umbră, așa că fii atent la ce se pune la cale în spatele jovialității, unele persoane vor să îți pună bețe în roate, bazează-te pe intuiție.
Balanță – Astro elemente care te predispun la retragere, meditație, subiectivism accentuat, încearcă să nu intri în conflicte, cu atât mai puțin cu șefii sau persoanele care dețin autoritate, se pot isca adevărate răboaie greu de stins.
Scorpion – Unele cunoștințe aflate la distanță te pot căuta, astro aspecte benefice pentru planuri care privesc călătoriile, instruirea de orice fel, capacitatea ta de a selecta informațiile reale este la cote mari, așa că bazează-te pe intuiție.
Săgetător – Astro contexte favorabile noilor variante de câștig, apar oportunități, favoruri, se deschid uși profesionale importante, fii prudent pentru că ceea ce primești acum va fi nevoie să plătești înzecit mai târziu, fii cumpătat.
Capricorn – Parteneriatele sunt efervescente astăzi, astro conjuncturi care animă relațiile, cu risc de rupturi sau renunțări la unele persoane, despinde-te de oamenii toxici și fă loc în viața ta persoanelor care te susțin necondiționat.
Vărsător – Multă forfotă la muncă, astro energii dinamice, care îți aduc mai multe responsabilități, pe fondul sănătății vulnerabile și al nemulțumirii financiare, fii prudent și dozează-ți eforturile, colaborările necesită unele clarificări astăzi.
Pești – Astro vibrații care accentuează creativitatea, cheful de distracție și de aventuri, ieșirea din comoditate, păstrează o atmosferă veselă în familie și implică-te mai mult în activități comune cu cei dragi, un hobby ar putea aduce satisfacții tuturor.
CITEȘTE ȘI: FOTO & VIDEO Expoziție spectaculoasă a copiilor la Muzeul de Artă, după atelierele din vacanța mare
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană