Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Timp liber

red-and-white-vinegarŞtiinţific vorbind, oțetul (lat. acetis) este acid acetic diluat în apă (3–5%), cu gust acru, produs prin fermentarea naturală acetică a vinului sau a sucului de mere cu ajutorul bacteriei Mycoderma aceti. Dar ce-ai spune dacă ai încerca să aplici metodele de curăţenie, pe nedrept uitate, ale bunicii?

Cel mai probabil folosirea oțetului în alimentație a început odată cu cea a elaborării și consumului de alcool, omenirea din acele vremuri folosindu-l ca conservant. Prima mărturie a folosirii oțetului în alimentație provine din timpul Imperiului Roman: gastronomul Marcus Gavius Apicius, care a trăit în timpul împăratului Tiberiu și care a fost creatorul primei cărți de bucate ce se cunoaște - De re coquinaria -, prezintă rețete culinare în care se folosește oțetul. De asemenea, oţetul este menționat în Biblie, atât în Noul cât și în Vechiul Testament. Apare în scena crucificării. Hipocrate îl menționează ca medicament, în mixtură cu ou. (Wikipedia).

Ştiai că oţetul te poate ajuta să scapi de murdăria din casă? Iata câteva obiecte şi locuri din casă pe care le poţi curăţa cu oţet.

Faianţa şi gresia din baie
Vrei o baie care să strălucească de curăţenie? Pune oţet nediluat într-o sticlă cu pulverizator, ia o cârpa sau un burete curat şi curăţă faianţa şi gresia. Substanţele active din oţet distrug murdăria, grăsimea, depunerile de săpun şi depunerile uşoare de calcar. Pentru mai multă putere, poţi realiza un amestec dintr-o cană de oţet şi jumătate de ceaşcă de bicarbonat de sodiu. Adaugă amestecul într-un vas plin cu apă şi curăţă rosturile dintre plăcile de gresie şi faianţă, precum şi alte locuri în care murdăria este persistentă.

Uşa cabinei de duş
Uşa cabinei de duş este predispusă la depunerile de calcar. Dacă vrei să o cureţi eficient, pulverizeaz-o cu oţet nediluat şi curăţ-o bine cu un burete curat. Cada şi chiuveta pot fi şi ele curăţate cu oţet.

Bateriile chiuvetelor din baie şi bucătărie
Acestea pot fi acoperite cu un strat "generos" de calcar, mai ales la bază. Oţetul poate curăţa zona respectivă, însă pentru aceasta trebuie să aşezi o cârpă înmuiată în oţet şi să o laşi acolo preţ de o oră. În tot acest timp, oţetul va ataca depunerile.

Fierul de călcat
Există soluţii speciale pentru curăţarea fierului de călcat, dar dacă nu le ai la îndemână, poţi folosi banalul oţet. Amestecă într-un recipient părţi egale de apă şi oţet, apoi toarnă lichidul în rezervorul fierului de călcat. Aşteaptă ca fierul să se încălzească, pregăteşte un material curat pe care sa îl poţi sacrifica, apoi apasă butonul de aburi până la eliminarea completă a lichidului din rezervor. Materialul se va umple imediat de pete maronii şi calcar, semn că oţetul îşi face treaba. Umple rezervorul cu apă şi foloseşte butonul de aburi pentru a curăţa fierul de călcat de urmele de oţet.

Jucăriile
Jucariile copiilor sunt surse de microbi, bacterii şi murdărie. Dacă nu vrei să foloseşti produse cu substanţe chimice pentru a le curăţa, apelează cu încredere la atât de versatilul oţet. Toarnă oţet în apă călduţă şi curăţă jucăriile. Experţii spun că oţetul le şi dezinfectează.

Clanţele
Clantele uşilor sunt pline de bacterii şi microbi. Pulverizează oţet pe ele, apoi şterge-le cu o cârpă uscată. Astfel, le dezinfectezi şi le cureţi de murdărie. Oţetul este eficient şi pentru curăţarea mânerelor de la uşile dulapurilor de bucătărie.

Cuptorul cu microunde
În cuptorul cu microunde pot rămâne urme de grăsime. Specialiştii spun că le poţi curăţa foarte simplu cu oţet. Umple un bol cu apă şi oţet în cantităţi egale, aşaza bolul în cuptor şi porneşte-l pentru câteva minute. Vaporii oţetului vor înmuia grăsimea şi o vor face uşor de curăţat.

Back To Top