• Pe 14 februarie, multe popoare sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților, zi în care cuplurile își mărturisesc sentimentele și își dăruiesc cadouri sub formă de flori deosebite sau alte gesturi similare, pline de romantism.
• De unde a pornit această sărbătoare și cum este celebrată ea pe glob.
14 Februarie este ziua care celebrează dragostea, admirația și pasiunea, cunoscută internațional ca Ziua Îndrăgostiților. Valentine’s Day este simbolizat popular de către zeul roman al iubirii, Cupidon, care îi determina pe oameni să se îndrăgostească, în clipa în care erau străpunși de săgeata lui fermecată. Un alt simbol al Zilei Îndrăgostiților sunt păsările, ale căror sezon de împerechere începe la mijlocul lunii februarie.
Se crede că semnificația zilei de Valentine’s Day este împărtășirea dragostei, aflarea sufletului pereche, mărturisirea sentimentelor, chiar căsătoria. De asemenea, de-a lungul timpului, trandafirii roșii și ciocolata au devenit cadouri tradiționale pentru partenerul de viață, reușind să amintească persoanei dragi cât de mult o iubești.
Scurt istoric despre Ziua Îndrăgostiților
Deși, în România, sărbătoarea de Valentine’s Day a devenit populară abia după anii ‘90, cuplurile din întreaga lume celebrează iubirea pe 14 Februarie, de secole. Ziua Îndrăgostiților are o mulțime de legende și mituri, însă iată care este adevărata istorie.
Se spune că odată era un împărat roman pe nume Claudiu al II-lea. El era un luptător curajos, participând în multe războaie. El a vrut o armată puternică, dar majoritatea bărbaților nu doreau să meargă în luptă, preferând să stea acasă cu soțiile și copiii lor.
În consecință, Împăratul a dat o lege prin care niciun soldat din Roma nu se mai putea căsători.
Pe de altă parte, Valentin, un preot creștin, credea cu tărie că Dumnezeu a dat oamenilor dreptul de a se căsători și nimeni nu este în măsură să interzică această ceremonie sfântă. Astfel, Valentin a căsătorit în secret sute de cupluri, având grijă să nu fie găsiți de Claudiu.
În final, Împăratul a aflat de aceste cununii și l-a arestat pe preot. Deși supărat de cele întâmplate, lui Claudiu i-a plăcut personalitatea lui Valentin, dorind să aibă în armata lui un om tânăr și înțelept, Așa că l-a încurajat să renunțe la creștinism și să devină un soldat roman, însă Valentin a refuzat, fiind întemnițat și condamnat la moarte.
Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat scriind „Adu-ți aminte de Valentin al tău”.
O altă istorie este marcată de Geoffrey Chaucer în scrierile sale din 1382. În Evul Mediu, de Ziua Îndrăgostiților, atât băieții cât și fetele trăgeau la sorți numele viitorului partener.
Ce obiceiuri au îndrăgostiții în această zi
Fiind o sărbătoare atât de cunoscută, există mai multe obiceiuri pentru 14 Februarie. De exemplu, în această zi, mii de femei trimit scrisori la casa Julietei, din Verona, pentru a-i povesti viața lor amoroasă, spiritul eroinei din opera lui Shakespeare reușind să rezolve orice problemă legată iubire, potrivit magnolia.ro.
Iată care sunt obiceiurile cuplurilor de Ziua Îndrăgostiților, în funcție de țară
România
În România, dragostea este sărbătorită atât pe 14 februarie, cât și pe 24 februarie, de Dragobete. Deși, doar din 1990 cuplurile au început să celebreze Valentine's Day, această zi a devenit foarte populară în țara noastră. Îndrăgostiții își oferă flori și ciocolată, își mărturisesc dragostea și chiar au loc cereri în căsătorie.
Statele Unite ale Americii
Nicăieri în lume nu este sărbătorit Valentine’s Day la fel ca în Statele Unite.
Nu trebuie subestimată seriozitatea cu care americanii petrec această zi. Dacă doriți să sărbătoriți Ziua Îndrăgostiților în SUA, trebuie să vă pregătiți corespunzător. Americanii dăruiesc buchete imense de flori, fac surprize romantice persoanei iubite, cumpără dulciuri și orice alt cadou în formă de inimă.
Franța
În Franța, Ziua Îndrăgostiților este cunoscută pur și simplu ca „Sfântul Valentin” și este sărbătorită aproape în același mod ca și alte țări occidentale, cu flori, ciocolată, felicitări și întâlniri. De obicei, destinația perfectă de Valentine's Day este Paris, faimosul oraș al iubirii. De asemenea, sărbătorile „Fête des Amoureux” au loc la fiecare doi ani în duminica cea mai apropiată de 14 februarie.
Italia
Ziua Îndrăgostiților în Italia a fost sărbătorită istoric ca un festival de primăvară. Cuplurile petrec timp împreună, plimbându-se în parcuri, stând sub copaci sau în grădini frumoase și ascultând muzică sau vorbind.
De asemenea, se păstrează tradiția de a pune un lacăt pe poduri, cu inițialele îndrăgostiților, apoi cheia este aruncată, simbolizând că nimic nu îi va despărți.
În Verona, Italia – cunoscut sub numele de orașul Romeo și Julieta – are loc o sărbătoare de patru zile a Sfântului Valentin, cu felinare în formă de inimă, concerte și cadouri realizate manual.
Marea Britanie
Cele mai valoroase cadouri de Ziua Îndrăgostiților sunt produsele de patiserie și dulciurile făcute cu propriile mâini. Există o tradiție de a coace o prăjitură în formă de inimă, care este dăruită persoanei iubite.
Britanicii nu fac cadouri scumpe, ei cumpără dulciuri, flori, felicitări și ursuleți de pluș. Buchetele de flori sunt un cadou obligatoriu de Valentine’s Day, un simbol al tandreței și iubirii. Culoarea trandafirilor și numărul lor în buchet au semnificații diferite.
Irlanda
De Ziua Sfântului Valentin din Irlanda, multe persoane care caută dragostea adevărată fac un pelerinaj creștin la Altarul Sfântului Valentin din Biserica Carmelitană Whitefriar Street din Dublin. Acolo se află și o carte în care străinii și localnicii își scriu dorințele romantice.
Portugalia
În Portugalia, sărbătoarea este cunoscută sub numele de „Dia dos Namorados” (Ziua Îndrăgostiților). Ca și în alte părți, cuplurile fac schimb de cadouri, dar în unele regiuni, femeile oferă un lenço de namorados („batistă a îndrăgostiților”), care este de obicei brodat cu motive amoroase.
Germania
În această țară, pe 14 februarie, bărbații care vor să cucerească o femeie oferă buchete de flori. Cadourile sunt, de cele mai multe ori, în formă de inimă, alături de mesaje de iubire.
Japonia
Ziua Îndrăgostiților este celebrată în două date în Japonia, pe 14 februarie și pe 14 martie. În februarie, femeile fac daruri bărbaților, de obicei dulciuri preparate de ele. Pe 14 martie, bărbații întorc darurile primite de la partenerele lor.
CITEȘTE ȘI: ASTRO ACTUALITATEA DE WEEKEND. 14-15 februarie: Conexiune
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană