• Astro conjuncturile zilei ne predispun, astăzi, la revoltă, reactivitate crescută, dar și creativitate, idei mărețe și soluții ingenioase la probleme vechi.
• Energiile zilei amplifică trăirile și emoțiile, avem tendința de a face din țânțar armăsar, de a face morală celor din jur și de a ține prelegeri sterile.
• Astro vibrația zilei ne oferă soluția: diplomația, prin care putem construi relații, în loc să rupem colaborări din orgoliu. Să vedem cum sunt influențate zodiile.
Berbec – Astro elemente care aduc spre tine informații valoroase pe care ar fi bine să le notezi pentru că te vor ajuta în investiții și în relația cu instituțiile financiare, încearcă să vorbești mai puțin și să nu te implici în treburile altora.
Taur – Sfera profesională primește astro impulsuri efervescente, multă vâlvă la muncă, motiv pentru care este indicat să abordezi cu toată seriozitatea propriile sarcini și să te împarți echilibrat între colegi și șefi, diplomația îți spune cuvântul.
Gemeni – Astro energii care amplifică frământările sufletești, temele care te îngrijorează privesc mai mult călătoriile și studiile, simți nevoia de perfecționare și de un nou stil de viață, vezi oportunitățile și ia deciziile după ce ai analizat totul.
Rac – Provocări, astăzi, din partea familiei, dar și a colegilor, astro contexte care amplifică riscul de certuri, evită contrazicerile și ține-te departe de conflictele celor din jur, mai bine verifică datoriile și întocmește un plan de acțiune.
Leu – Astro energii de natură să te distragă de la sarcinile pe care le ai, planifică-ți prioritățile și pune accent pe organizare, dar nu te lua după alții, acționează în ritmul tău cu perseverență și vei vedea cum problemele care te îngrijorau se rezolvă cu succes.
Fecioară – Multă agitație la serviciu, astro conjuncturi care îți ridică la fileu nevoia de adaptare pe loc la urgențe, bazează-te pe ingeniozitatea ta pentru că este punctul forte în această perioadă, nu uita să te mai și odihnești, sănătatea este fluctuantă.
Balanță – Astro impulsuri provocatoare în sfera sentimentală, unele neînțelegeri ies la suprafață, ducând la dialoguri impulsive cu persoana iubită, discuțiile pot fi amplificate de nemulțumirile financiare, evită cheltuielile nefondate și fii cât mai organizat.
Scorpion – Astăzi ar fi indicat să te ocupi de familie, astro elemente favorabile planificărilor în casă, ai idei bune privind îmbunătățirea confortului, achiziționarea unor bunuri valoroase, oportunitatea unor reparații amânate, expune-ți ideile cu încredere.
Săgetător – Astro vibrații înalte în sfera intelectuală, creativitatea ta și intuiția te conduc spre soluții pe care alții nu le văd, motiv pentru care ești invitat să participi la proiecte profesionale de anvergură, ai grijă la cuvinte și la ton, pentru a păstra o zi excelentă.
Capricorn – Emotivitatea este la cote înalte, însă ai astro susținere prin sfera prietenilor, cu ajutorul unor sugestii ale celor din jur, poți accesa câștiguri suplimentare consistente sau îți poate crește salariul, dozează-ți eforturile și ai grijă de tine.
Vărsător – Astro conjuncturi favorabile trasării unor noi planuri de viață, nevoia de a face o schimbare este acută, observă deschis ce îți dorești de la tine și de la cei din jur și fă un pas în direcția dorită pentru că ai toată susținerea.
Pești – Astăzi, nevoia de a te detașa de toate persoanele și evenimentele din jur este la cote înalte, oboseala își spune cuvântul, așa că nu te simți vinovat dacă te menajezi, ocupă-te numai de priorități și evită discuțiile sterile.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană