Consumul de lapte ajută la întărirea oaselor şi asigură organismului vitaminele şi proteinele necesare unei dezvoltări armonioase. Recent cercetătorii au ajuns la concluzia că laptele îmbunătăţeşte şi capacitatea de memorare. Cercetătorii Universităţii din Maine, Statele Unite, susţin că persoanele care consumă cu regularitate lapte şi alte produse derivate, cum ar fi iaurt, brânzeturi sau chiar îngheţată, au rezultate mai bune în ceea ce priveşte capacităţile intelectuale.
972 de personae, cu vârste cuprinse între 23 şi 98 de ani, au fost chestionate cu privire la obiceiurile alimentare, apoi au fost supuse unor serii de teste de memorie. Subiecţilor le-au fost testate, apoi, capacitatea de concentrare şi memorare, dar şi abilitatea de a învăţa.
Rezultatele au arătat că persoanele care consumau preparate din lapte de cel puţin cinci-şase ori pe săptămână au avut rezultate mai bune, spre deosebire de cele care consumau produse lactate ocazional.
Cercetătorii cred că anumiţi nutrienţi care se află în lapte, cum ar fi magneziul, previn pierderile de memorie.
Categorie: Timp liber
UTILE: Consumul de lapte îmbunătăţeşte memoria
- Scris de Ana Maria Popescu