Este vară şi de ce nu este momentul să pleci în vacanţă, chiar şi pentru câteva zile. Ploaia, grindina şi descarcările electrice te pot surprinde într-o zonă muntoasă. Cele mai periculoase sunt vârfurile şi crestele expuse, deoarece munţii atrag norii generatori de trăsnet, iar vârfurile favorizează descarcările.
Cum să te protejezi dacă te-a surprins furtuna
Nu rămâne pe vârfuri sau creste expuse, pe teren plat neprotejat. Dacă furtuna poate fi prevăzută, nu mai pleca pe traseu.
Dacă furtuna este pe cale să se declanşeze şi nu mai poţi coborî, trebuie să te îndepărtezi cât mai rapid posibil de crestele expuse şi de orice ridicătură. Mijlocul unei creste este preferabilă extremităţilor sale. Evită arborii înalţi sau izolaţi.
Unde să te ascunzi de furtună? Pe panta inferioară a grohotişului, pe un bloc ales ca loc de şezut, dar să nu fie singurul punct mai înalt de pe o suprafaţă plată.
Dacă trasnetul este iminent, trebuie să cauţi foarte repede un loc relativ protejat de impactul direct. Caută o platformă, o pantă uşoară, o ridicatură dominată de un punct înalt vecin (acesta trebuie să fie la cel puţin 1 m şi mai departe de orice perete vertical)
În nici un caz nu te adăposti în surplombe, fisuri sau sub stânci verticale.
Ridicătura, stânca în vecinătatea căreia te ghemuieşti trebuie să fie de 5-10 ori mai mare decât eşti tu, în poziţie ghemuit.
Locul ar fi bine să fie cât mai uscat posibil, fără licheni, mai departe de adâncituri, grote, fisuri, cu excepţia cazului când sunt spaţioase şi permit să te aşezi la cel puţin 1 m de perete şi să ai 3 m deasupra capului.
Sunt periculoase grotele şi intrările în acestea, existând riscul formării unei punţi de scurtcircuit peste deschizătură. Desi par nişte refugii bune, în timpul unei furtuni cu descărcări electrice, grotele, gropile, depresiunile care au marginile mai mici de 1 m -1,50 m nu sunt deloc sigure.
Poziţia ghemuit este indicată şi oferă o mai bună protecţie deoarece distanţa dintre diferite puncte de contact cu piatra este cea mai mică. Nu atinge pereţii cu mâna, capul sau umărul. Izolează punctul de contact cu stânca cu un material izolant: coardă din fibre sintetice, bocanci, glugă cauciucată, un sac de dormit împăturit sau un obiect de îmbrăcăminte. Menţine celelalte obiecte uscate, sub sacul de bivuac sau pelerină.
Persoana lovită de fulger va avea un şoc, arsuri, i se poate opri respiraţia, pot apărea convulsii, cu oprirea inimii şi fibrilaţii.
Primul ajutor va cuprinde respiraţia gură la gură, în cazul opririi respiraţiei, masajul zonei toracice în cazul opririi contracţiilor cardiace. După rezolvarea problemelor cauzate de şoc se vor trata arsurile.
Prins de furtună, trebuie să te mişti repede. Aşează-te în aşa fel încât să nu fii tu cel care oferă o trecere curenţilor tranzitorii care se scurg de pe stâncă şi de-a lungul fisurilor.