Pentru că este sezonul cireşelor şi pentru că se prepară extraordinar de repede, ne-am gândit că ar fi foarte bine sa fac. Iata despre ce este vorba.
Ingrediente:
1 pachet foi de plăcintă;
700 gr. iaurt/sana gras;
250 gr. smântână foarte grasă (să nu curgă din lingură);
6 ouă mari;
250 gr. zahăr;
un praf de sare;
1 esenţă de vanilie;
o mână cu stafide;
două mâini cu cireşe proaspete;
aprox. 100 ml ulei (pentru uns foile)
Mod de preparare
Lăsăm să se decongeleze foile de plăcintă.
Preîncălzim cuptorul la 180 grade.
Umplutura:
Amestecăm ouăle întregi cu un praf de sare şi zahăr, adăugăm esenţa de vanilie şi smântâna.
Omogenizăm până nu se mai vad cocoloaşe de smântână (apar dacă smântâna e grasă).
Adăugăm iaurtul şi stafidele şi omogenizăm.
Se obţine o compoziţie fluidă, care se va închega la cuptor.
Scoatem sâmburii cireşelor.
Tapetăm o tavă (care să aibă dimeniunea unei foilor de plăcintă) cu hârtie de copt.
Împărţim foile de plăcintă în două părţi.
Aşezăm pe rând, câte o foaie în tavă, stropim cu ulei şi întindem cu pensula pe toată suprafaţa. Adăugăm a doua foaie, stropim cu ulei, întindem şi procedăm aşa până se termină prima jumătate de foi
Turnăm compoziţia fluidă.
Presărăm cireşele.
Luăm o foaie din cele rămase, o ungem cu ulei şi o punem deasupra compoziţiei. Procedăm la fel cu toatefoile rămase.
Ungem şi ultima foaie cu ulei.
Punem plăcinta la cuptor pentru aproximativ o oră, până ce suprafaţa devine aurie.
Se poate pudra cu zahăr.
Se lasă să se răcească complet, apoi se porţionează.